Au existat tot timpul informatii despre activitatea gruparilor criminale, dar au ramas pitite in sertare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- afirma Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor

- Ati renuntat, domnule ministru, la Administratia prezidentiala pentru a prelua unul dintre cele mai grele ministere. Alegerea inseamna doar raspunsul la cererea partidului?
- Am acceptat aceasta functie la propunerea fostilor colegi din PD, pentru ca am convingerea ca pot face ce ne-am propus in domeniul Administratiei si Internelor, in sensul reformarii institutiei si modernizarii ei. Doresc sa ne apropiem de populatie, sa schimbam impresia oamenilor despre politisti, despre munca lor si sa le castigam simpatia.
- Aveti o strategie in acest sens sau o veti adopta dupa intregirea echipei cu care o sa conduceti ministerul?
- Strategia exista in toate sectoarele. Ar fi neproductiv sa vin eu acum aici si sa anulez tot ce s-a facut bun. Si asa suntem in mare intarziere. Vom elimina din mers ce este rau si vom promova ceea ce corespunde necesitatilor actuale si cerintelor partenerilor nostri europeni.
- De ce intarzie numirea secretarilor de stat?
- In aceasta saptamana vor fi numiti secretarii de stat din administratie. Vom intari apoi echipa la afaceri interne prin numirea secretarului de stat care va fi mana dreapta a ministrului. Nu e nevoie de o schimbare totala a echipei in acest moment.
- Vor fi operate schimbari si la nivelul unor structuri mai mici precum IGP, Politia de Frontiera, inspectorate judetene de politie?
- La IGP va trebui sa operam schimbari. Reforma aici a intarziat foarte mult. S-au adunat termene peste termene. Motivul ca s-a asteptat aprobarea Legii Jandarmeriei pentru a se sti cum se va colabora in domeniul ordinii si sigurantei publice nu sta in picioare. In ce priveste inspectoratele judetene, suntem obligati, din pacate, de viata sa facem schimbari. Sunt locuri unde s-au intamplat fenomene grave, fara ca politia sa miste un deget, desi era la curent cu fraudele de proportii savarsite in unele societati comerciale, cu activitatile periculoase ale bandelor mafiote.
- Presedintele tarii arata recent ca principalii vinovati de aparitia gruparilor crimei organizate si a altor fenomene infractionale grave sunt politistii, care in loc sa-i prinda pe raufacatori au pactizat cu acestia. Pentru curatirea tuturor structurilor de asemenea oameni, va ganditi sa intariti rolul Directiei de Informatii si Protectie Interna si al Corpului de Control al Ministerului?
- Va spun cu certitudine ca aceste doua institutii si-au facut si pana acum datoria. Problema a fost alta: valorificarea informatiilor primite de la structura condusa de chestorul-sef Virgil Ardelean, a concluziilor Corpului de Control nu s-a facut cum trebuia. Informatii valoroase au existat permanent, dar au ramas ascunse in sertare. Dosare complexe care privesc fraude de sute si chiar mii de miliarde de lei au fost puse si ele la pastrat. Si asta nu numai la noi, la Ministerul Administratiei si Internelor, ci si la alte structuri care aveau datoria sa solutioneze dosarele si sa le trimita instantelor de judecata. Si cred ca nu trebuie sa va spun eu de ce s-a procedat asa!
- Exista in acest moment un paralelism intre actiunile Politiei si cele ale Jandarmeriei, criticat si de specialistii UE care acorda asistenta in domeniu. Cum va ganditi sa solutionati aceasta problema?
- Cred ca trebuie doar sa respectam legea. Fiecare trebuie sa-si faca treaba in conformitate cu legislatia in vigoare. Legea Jandarmeriei, de pilda, este una moderna, facuta impreuna cu specialisti francezi si va intra in vigoare la 1 martie. Sigur, este nevoie de adoptarea unei strategii pentru aplicarea legii, de un plan de actiune. Jandarmeria are asa ceva. Astept si de la IGP pozitia lor. Vrem sa vedem cu ce mai ramanem in structura, ce raspunderi vor avea politiile judetene, municipale, orasenesti si comunale. Eu nu vad nici o incompatibilitate ca o patrula sa fie compusa dintr-un politist si un jandarm. De ce trebuie sa stea jandarmii 2-3 saptamani in cazarma pana se intampla un eveniment la care sunt chemati sa asigure ordinea publica? Sa fie scosi in strada, unde avem de rezolvat probleme grave.
- In acest moment exista un deficit de 4.458 posturi la Politie, 7.000 la Politia de Frontiera si 18.000 la Jandarmerie. Cu ce fonduri se va putea elimina acest deficit, daca, in 2005, bugetul MAI este cu 1.000 de miliarde mai mic decat anul trecut? De unde luati apoi cadre, pentru ca scolile dv. abia dau 1.000 de absolventi pe an, cat sa ocupe golurile lasate prin pensionari si pierderi naturale?
- Romania trebuie sa asigure frontiera la est a Uniunii Europene. E vorba de granita de nord cu Ucraina, granita pe Prut cu Moldova si de frontiera albastra. Intr-o prima etapa, vom ocupa posturile de aici cu oameni bine pregatiti, eventual preluati si din alte structuri. Treptat, vom acoperi si celelalte functii. Momentan, nu cantitatea primeaza, ci calitatea. In ce priveste Jandarmeria, trebuie sa preluam cadrele noastre de la societatile particulare, unde sunt angajate in servicii de paza. Au aparut zeci de societati specializate care ofera astfel de servicii. Jandarmii cred ca au altceva de facut si trebuie sa-i aducem pe toti in dispozitivele noastre.
- Ce masuri va ganditi sa adoptati pentru a stopa migratia ilegala fara a ingradi libera circulatie? Cum pot fi triati cei care se comporta corect in Vest de cei care creeaza probleme?
- Vesticii s-au saturat pana peste cap de emigrantii nostri. Va trebui sa punem accent pe stoparea migratiei minorilor si a traficului de fiinte umane. Caror tineri pana la 18 ani le dam pasapoarte, cine ii insoteste pe acesti copii cand ies din tara, iata intrebari pe care ar trebui sa ni le punem. In urma preluarii de catre prefectura a Serviciului pasapoarte din Tg. Mures, au fost gasite 15 pasapoarte noi completate cu datele unor persoane si avand aplicate fotografiile altora. Cine si in ce scop voia sa foloseasca aceste documente? Se stie apoi ca romanul se descurca in orice imprejurare. El pune "dreptul" in pasaport cand ajunge la granita si trece dincolo nestingherit. Va trebui sa oprim astfel de fenomene cat mai grabnic, pentru ca imaginea Romaniei are mult de suferit, si asta din cauza celor care sparg magazine, aparate de taxat in parcari, bancomate, care cersesc sau fura din buzunare.
- Programul de guvernare al Aliantei prevede desfiintarea Politiei prin impartirea structurilor acesteia la Parchete, Garda, prefecturi sau primarii. Regasim aici o dorinta mai veche a doamnei Stanoiu. Si-au insusit PD-ul si PNL-ul ideile fostului ministru al Justitiei?
- Punctul meu de vedere este si cel exprimat de ziarul Adevarul ca Politia Judiciara sa ramana la Interne. De asemenea, Directia de investigare a fraudelor economico-financiare trebuie sa ramana pe loc. Nu are ce cauta la Garda. Acolo se fac altfel de investigatii. In Ungaria s-a operat o asemenea schimbare, dar dupa doi ani s-a revenit. Avem apoi Politia comunitara. Legea dupa care functioneaza aceasta e noua, dar ca forma cred ca trebuie schimbata. Nu putem face politisti din toti gardienii publici. Va trebui sa discutam cu primarii, sa vedem ei ce doresc, cu ce probleme se confrunta si cum vad ei ca trebuie actionat. E vorba si de bugete, pe care multe primarii nu le au. Vom discuta cu legea in mana. Vom avea doua judete-pilot, unul mai bogat si altul cu mai putine resurse. Sa vedem cum functioneaza!
- Avem semnale la redactie cum ca unii prefecti au trecut la amenintari cu schimbarea politistilor din judete. Pot face acest lucru de capul lor?
- In nici un caz. Prefectii isi dau avizul la numirea sefilor din inspectorate. Domniile lor trebuie sa inteleaga ca nu mai sunt membrii unui anume partid. Rolul politic al prefectului este anulat din acest moment. In ce priveste schimbarile, vom analiza activitatea sefilor din Politie si, acolo unde s-au inregistrat abateri, vom proceda la schimbare, iar unde lucrurile merg bine, oamenii trebuie lasati sa-si vada de treaba.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite