Spania dă liber la muncă soţilor şi copiilor românilor cu permise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţia şi copiii unui cetăţean român care are permis de muncă sau este înscris în registrele de muncă din Spania au dreptul să lucreze acolo, în urma deciziei Ministerului Muncii şi Imigraţiei de la Madrid.

Ministerul spaniol al Muncii şi Imigraţiei a decis să modifice instrucţiunile de aplicare a restricţiilor impuse începând cu 22 iulie 2011 cetăţenilor români. Potrivit acestor modificări, soţul sau soţia şi copiii sub 21 de ani ai românilor care se bucură de acces liber pe piaţa muncii din Spania nu au nevoie de permise de lucru, a afirmat ataşatul pe probleme de muncă şi sociale din cadrul Ambasadei României în Spania, Mihaela Nica Ioanovici, citată de Agerpres.

Măsurile se aplică exclusiv soţilor şi copiilor, nu şi altor rude.

Totodată, Federaţia Asociaţiilor de români din Europa (FADERE), afirmă printr-un comunicat de presă că modificările sunt un "pas înapoi" insuficient " pentru a remedia "nedreptatea făcută românilor din Spania". "Nu vom renunţa până când situaţia nu va reveni la normal, până când restricţiile nu vor fi înlaturate", spune Daniel Tecu, preşedintele FADERE.

În 11 august, Comisia Europeană a admis cererea Spaniei de a restricţiona piaţa forţei de muncă, în toate sectoarele şi în toate regiunile, pentru lucrătorii români până la 31 decembrie 2012, ca urmare a unui şomaj ridicat.

Restricţile nu sunt aplicabile cetăţenilor români care deja lucrează în Spania.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite