VIDEO Miron Cozma s-a enervat din cauza unor imagini cu mineriada şi a părăsit o emisiune TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miron Cozma a picat "Testul de stres", emisiune de la Realitatea TV. Acesta s-a enervat atât de tare de difuzarea unor imagini din timpul mineriadei, încât a părăsit emisiunea aflată în desfăşurare.

"Luceafărul huilei" a fost invitat în emisiunea "Test de stres", de la Realitatea TV, să vorbească despre noua sa formaţiune politică, Partidul Social Democrat al Muncitorilor.

În acest timp, pe monitor se derulau imagini din timpul mineriadei, lucru care l-a enervat foarte tare pe Miron Cozma.

"Am fost chemat să vorbesc despre partid, nu despre ce s-a întâmplat atunci", a spus acesta, cerând ca imaginile să fie scoase de pe ecran. Enervat, fostul lider al minerilor a ameninţat că pleacă din emisiune.

Moderatorul emisiunii, Ionel Dancă, a încercat să îl convingă să mai rămână şi să îl asculte pe un alt invitat al emisiunii, Vasile Dâncu. Lucru care l-a supărat şi mai tare pe Cozma: "Nu am nevoie de sociologi!", a mai spus acesta, înainte de a ieşi din emisiune.

El i-a prezentat pe membrii conducerii formaţiunii, menţionând că printre lideri există şi un reprezentant al Asociaţiei Victimelor Mineriadelor şi a precizat că intenţionează să candideze la prezidenţialele din 2014.

"Dacă vă aduceţi aminte, în 2009, făceam o promisiune solemnă că voi face un partid al muncitorilor care îşi propune o revoluţie politică, o revoluţie reală în politică, care să protejeze cetăţeanul care e la limita subzistenţei. Ne propunem ca România să ajungă la 10 milioane de muncitori", a spus Cozma pentru Realitatea TV.

VIDEO

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite