Trenul rapid Bucureşti-Belgrad a lovit o autoutilitară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre trenurile companiei Transferoviar Călători
Unul dintre trenurile companiei Transferoviar Călători

Circulaţia feroviară este blocată, luni dimineaţă, în judeţul Mehedinţi, după ce trenul rapid Bucureşti-Belgrad a lovit o autoutilitară la trecerea de calea ferată din apropierea localităţii Butoieşti, fără a exista victime, şoferul reuşind să sară din maşină, transmite Mediafax.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 4.30.

Potrivit şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţă, Constantin Florea, în urma accidentului autoutilitara a rămas pe calea ferată, urmând să se intervină pentru ridicarea acesteia.

De asemenea, în urma impactului un stâlp de energie electrică a fost doborât, iar calea ferată a rămas neelectrificată.

Şeful ISU Mehedinţi a precizat că în trenul rapid Bucureşti-Belgrad 361, care a fost implicat în accident, se află 20 de călători care vor fi duşi în gara Strehaia, urmând ca de acolo să se găsească soluţii de transport.

Reprezentantul ISU a estimat că traficul feroviar în zonă va mai rămâne blocat cel puţin două ore.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite