Voi vota NU demiterii preşedintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cred în setul de idei pe care le-a enunţat recent preşedintele Traian Băsescu drept priorităţi politice ale României: o nouă constituţie, o nouă clasă politică, vot uninominal,

Cred în setul de idei pe care le-a enunţat recent preşedintele Traian Băsescu drept priorităţi politice ale României: o nouă constituţie, o nouă clasă politică, vot uninominal, consolidarea independenţei justiţiei, situarea educaţiei şi a sănătăţii în centrul politicilor publice etc., fiind, deci, firesc să îi acord - prin votul meu - posibilitatea de a contribui la realizarea acestor obiective printr-o utilizare inteligentă a pârghiilor pe care le are un "preşedinte implicat", aşa cum a spus Curtea Constituţională; Cred în statul de drept şi în separaţia puterilor, dar şi în echilibrul şi controlul reciproc al acestora, dar mai cred şi în coerenţa şi buna-credinţă a regulilor ce guvernează aceste puteri, iar "schimbarea regulilor jocului în timpul jocului" de către majoritatea parlamentară m-a făcut să mă îndoiesc exact de coerenţa şi buna-credinţă a celor care au decis să aibă o asemenea atitudine. Am citit cu multă atenţie recomandarea Curţii Constituţionale şi nu am constatat la nici unul din cele 19 puncte ale analizei concluzia de încălcare gravă a Constituţiei şi atunci nu înţeleg cum se poate afirma cu seninătate şi obstinaţie nu numai că a fost încălcată Constituţia, dar şi că asta este concluzia Curţii. Toate aceste elemente mă fac să mă îndoiesc de buna-credinţă a suspendării şi să văd în Programul în 11 puncte enunţat ieri de către preşedintele Traian Băsescu "Decalogul" schimbării societăţii româneşti, votul meu devenind în egală măsură votul pentru întoarcerea sa la Cotroceni, dar şi votul pentru începerea celei de-a II revoluţii române, cea paşnică şi democratică, cea care să ne ducă la acea Românie pe care cu toţii ne-o dorim: DEMOCRATICĂ, PROSPERĂ, RESPECTATĂ.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite