Victor Ponta, renegat de oamenii de ştiinţă. Se cere demisia imediată a premierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă din România de la Asociaţia Ad Astra cer demisia lui Victor Ponta ca urmare a acuzaţiilor de plagiat care „se răsfrâng asupra întregului sistem universitar românesc.“.

Asociaţia Ad Astra cere demisia imediată a premierului Victor Ponta din funcţia de prim-ministru şi din toate funcţiile deţinute printr-un comunicat postat pe site-ul propriu.

„Revista Nature a publicat recent o acuzaţie de plagiat, solid documentată, la adresa d-lui Victor Ponta, vizând teza sa de doctorat susţinută în 2003 la Universitatea din Bucureşti. Acest articol pune sub semnul întrebării, în mod implicit, şi standardele academice pe care le are instituţia care a acordat acest titlu de doctor. Universitatea din Bucureşti este una dintre instituţiile de elită ale României, iar această acuzaţie se răsfrânge automat asupra întregului sistem universitar românesc, ceea ce conduce la consecinţe extrem de grave“, se arată în coumunicat.

CLICK AICI PENTRU A CITI COMUNICATUL INTEGRAL!

Oamenii de ştiinţă „îl fac praf “ pe Victor Ponta, generalizând înţelesul verbului „a plagia“.

„Dincolo de aspectele penale, administrative sau civile, plagiatul este în primul rând o ruşine. A plagia înseamnă a emite în chip mincinos pretenţia de a fi autor, prezentând ca fiind proprii ideile şi formulările altcuiva. Plagiatorul pretinde în mod ilegitim o autoritate academică şi beneficiază, în mod direct sau indirect, financiar sau nu, de pe urma acestei autorităţi. Plagiatul indică lene, necinste, incompetenţă şi arivism; uneori poate fi involuntar, alteori poate avea alte substraturi şi motivaţii decât cele expuse mai sus, dar întotdeauna este cel puţin jenant. Într-o societate clădită pe bună credinţă, cum este în general comunitatea academică internaţională, această pretenţie mincinoasă descalifică persoana în cauză şi o umple de ruşine“, au scris cercetătorii în comunicat. 

CLICK AICI PENTRU A CITI COMUNICATUL INTEGRAL!

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite