VIDEO/FOTO Povestea cutremurului din urmă cu opt ani din Indonezia: peste 200.000 de morţi şi pagube de 10 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cutremurul din 2004/ foto: dosomething.org
Cutremurul din 2004/ foto: dosomething.org

În urmă cu opt ani coasta indoneziană a mai fost lovită de un cutremur devastator care a înregistrat nouă grade pe scara Richter. Epicentrul cutremurului a fost în aceeaşi zonă - în mare, aproape de coasta nordică a insulei indoneziene Sumatra.

Cutremurul a provocat o serie de valuri tsunami care au afectat regiunile costiere a opt ţări asiatice şi care au cauzat moartea a peste 200.000 de persoane din 14 ţări diferite. Devastator pentru coasta din Indonezia, acesta a fost al cincilea cel mai puternic cutremur din istoria modernă (de când sunt înregistrate cu ajutorul seismografelor).

Dezastrul din Indonezia

În provincia indoneziană Aceh, unde apa a urcat până la peste 30 de metri, aproximativ 168.000 de persoane au fost ucise. Totodată, valul seismic s-a propagat la sute de kilometri, afectând insulele Maldive şi Somalia.

În 2004, mai multe valuri tsunami au lovit coasta Oceanului Indian, devastând regiuni întregi, printre care insula Phuket, Tailanda, Aceh (Indonezia), coasta de est a Sri Lankăi, zonele costiere din statul Tamil Nadu (Indiei) şi chiar şi locuri mai îndepărtate precum Somalia, care se află la 4.100 km est de epicentru.

image

Valurile tsunami de a cum opt ani au măturat comunităţi întregi şi au produs pagube de peste 10 miliarde de dolari. Potrivit Naţiunilor Unite, cutremurul de nouă grade pe scara Richter din 2004 a produs cele mai multe pagube umane şi materiale înregistrate vreodată în istoria cutremurelor măsurate.

Indonezia este pe aşa-numita Ring of Fire, un arc de linii de falie care înconjoară bazinul Pacifi şi care este predispusa la cutremure frecvente şi erupţii vulcanice.

Vezi aici povestea altor cutremure devastatoare care au avut loc în ultimii ani!

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite