Alţi trei copii din Odobeşti au ajuns în plasament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Protecţiei Copilului i-au găsit pe copii bolnavi, înfriguraţi şi înfometaţi.

Flagrantul de săptămâna trecută, când doi bărbaţi din Odobeşti au fost arestaţi pentru că au încercat să-şi vândă copiii pentru 12.000 euro, a îngroşat rândurile minorilor din centrele de plasament băcăuane. Şapte dintre copiii lui Costel Nour (41 de ani) şi Benone Păvăloaie (32 de ani) au fost preluaţi de stat imediat după flagrant. Ieri, angajaţii Protecţiei Copilului au mai scos din sânul familiilor alţi trei minori. Doi băieţi, unul de un an şi altul de trei ani, şi o fetiţă în vârstă de 10 ani, au ajuns şi ei în centrul de plasament murdari, înfometaţi şi tremurând de frig. „Cei trei copii sunt din familiile implicate în traficul de minori. Băieţii sunt ai familiei Păvăloaie, care au fost preluaţi de noi împreună cu mama. Aceasta este gravidă, nu ştie în ce lună, pentru că nu a fost la medic”, ne-a declarat Sorin Braşoveanu, directorul Direcţiei de Protecţie a Copilului (DPC). Cel mai mic dintre copiii preluaţi ieri, băieţelul de numai un an, a fost deja internat la Pediatrie pentru că starea lui de sănătate este precară. Vor fi decăzuţi din drepturile părinteşti Ancheta socială de la Odobeşti a cuprins aproape tot satul. Angajaţii DPC au evaluat deja 27 de familii din localitate, care au în total 86 de copii. „Situaţia socială din acea zonă este la limita subzistenţei pentru multe familii care trăiesc acolo. Ancheta va dura mult pentru că trebuie verificate actele de naştere ale tuturor copiilor. Au apărut suspiciuni că în zonă ar fi fost vânduţi copii a căror naştere nu a fost declarată”, a mai spus Braşoveanu. Directorul DPC spune că, în acest moment, e sigur că cei doi taţi arestaţi vor fi decăzuţi din drepturile părinteşti şi că aceeaşi soartă ar putea-o avea şi mamele copiilor. Până la definitivarea anchetei, cei 10 copii preluaţi în regim de urgenţă de la Odobeşti vor rămâne în plasament.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite