Ar trebui să fie bine!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşa cum susţine Băsescu, România va fi o republică prezidenţială Victoria lui Traian Băsescu va avea urmări deosebit de pozitive pentru poporul român, după cum susţine majoritatea

Aşa cum susţine Băsescu, România va fi o republică prezidenţială

Victoria lui Traian Băsescu va avea urmări deosebit de pozitive pentru poporul român, după cum susţine majoritatea comentatorilor acestui rezultat, fie ei din ţară sau din străinătate. Politicienii aparţinând grupului PPE, cel mai numeros din Legislativul european, consideră că este un triumf al omului care întruchipează voinţa pentru punerea în aplicare a reformelor atât de necesare ţării. Marile agenţii internaţionale de presă au făcut acelaşi soi de remarci. Mesaje venite dinspre Statele Unite au arătat sprijinul pentru Traian Băsescu. E clar că problema imaginii şi a relaţiilor cu partenerii şi aliaţii noştri este rezolvată. Urmează ca acest prim pas să fie urmat de celelalte măsuri anunţate în programul preşedintelui pentru ca necazurile societăţii româneşti să fie rezolvate într-un ciclu de 18 luni, aşa cum estimează Traian Băsescu.

Reforma sistemului politic

Aici ar intra în primul rând introducerea votului uninominal. Ideea ar fi că, prin schimbarea sistemului de vot, vor fi promovaţi în parlament oameni competenţi, cinstiţi, apropiaţi de nevoile şi păsurile electoratului. Ei nu vor mai citi ziare în bănci, nu vor chiuli de la vot şi vor da numai legi bune, fără a mai favoriza niciun grup de interese. Acelaşi parlament va trebui să revizuiască şi Constituţia. Aşa cum susţine Traian Băsescu, al cărui cuvânt este de acum înainte decisiv, România va fi o republică prezidenţială. Şeful statului va avea puterea de a dizolva parlamentul şi de a-l demite pe primul-ministru. Preşedintele va deţine puterea, fără să mai fie nevoit să o împartă cu nimeni. Guvernul va face tot ce spune titularul de la Cotroceni, parlamentul va vota tot ce i se sugerează să adopte, altfel preşedintele va emite decretelele de demitere sau dizolvare. La rândul său, preşedintele va da socoteală numai poporului care l-a ales.

Legea lustraţiei va fi adoptată pentru eliminarea din viaţa publică a foştilor comunişti. Un deziderat enunţat de proclamaţia de la Timişoara va fi, în sfârşit, realizat. Odată epuraţi comuniştii, lucrurile se vor schimba radical în politică şi administraţie, chiar dacă, la aproape 20 de ani de la Revoluţie, nu mai sunt aşa de mulţi membri în activitate ai Partidului Comunist.

Reforma domeniilor sociale

Peste un an de la votul din 19 mai, pensiile vor ajunge la 35 la sută din salariul mediu pe economie, spune preşedintele. Educaţiei i se vor aloca şase procente din PIB, iar şcolile vor fi trecute sub autoritatea autorităţilor locale şi a comitetelor de părinţi. În Sănătate, spitalele vor fi reabilitate şi dotate la standarde europene. Achiziţiile de medicamente vor fi făcute transparent. Va fi încurajat sistemul sanitar privat.

Dezvoltarea economiei

Aici vor fi progrese şi mai mari. În esenţă, se vor lua acele măsuri menite să dezvolte economia şi să îmbunătăţească mediul de afaceri. Exporturile vor creşte, se va institui o nouă cultură a calităţii. Tot românul să prospere. Va creşte şi capacitatea de absorbţie a fondurilor UE.

Ce se va mai întâmpla bun

Se va împăduri partea de sud a ţării şi Dobrogea. Se vor reabilita şi extinde sistemele de irigaţii. Traian Băsescu a spus la mitingul de la Piaţa Universităţii că votul de la referendum a fost şi pentru irigaţii, aşa că opţiunea poporului va fi respectată. De altfel, poporul va deveni partenerul de guvernare al preşedintelui, instituţia prin care se va realiza această formă înaintată de democraţie fiind întâlnirile din trei în trei luni, organizate în aceeaşi Piaţă a Universităţii. Cine ştie, poate aceasta va rămâne şi singura formă de consultare a corpului electoral.

Vreau să îl felicit pe preşedintele Băsescu pentru rezultatul referendumului. Sper că acest rezultat va permite României, în calitate de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, să avanseze pe calea reformelor necesare, în special în domeniul justiţiei şi al luptei anticorupţie.
Jose Manuel Barroso,
preşedintele Comisiei Europene

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite