Cum vom trăi peste 10 ani?
0Înainte de a se încumeta să traseze harnic portretul României peste 10 ani, sociologii îndeamnă sceptic să privim înapoi, asupra şocurilor tranziţiei care s-au prăvălit peste o
Înainte de a se încumeta să traseze harnic portretul României peste 10 ani, sociologii îndeamnă sceptic să privim înapoi, asupra şocurilor tranziţiei care s-au prăvălit peste o populaţie nepregătită, după părerea lor, şi, în plus, asistată de o clasă politică constituită pe criterii aleatorii, de grup, economice, puţin educată istoric să îşi asculte şi să îşi păstorească concetăţenii.
rept urmare, prezentul nu ne e de aur, avertizează puţinele strategii însăilate până acum, la fel ca şi sociologii şi politicienii. După 17 ani de tranziţie, care au impus cu mari costuri sociale formarea economiei de piaţă, românii sunt împărţiţi în două categorii mari, scepticii tradiţionalişti, care formează majoritatea, şi optimiştii, ceva mai activi, care au încercat să se adapteze schimbărilor.
Tabloul în tuşe groase al tranziţiei arată o populaţie asistând la derularea dezindustrializării, a dezintegrării agriculturii socialiste, a scăderii puterii de cumpărare şi a calităţii vieţii.
Cu excepţia unui segment de 20 - 30 la sută din populaţie (oameni ceva mai educaţi, individualişti şi mai egoişti decât ceilalţi) care s-au adaptat schimbărilor - am creat chiar un tip genetic nou, în tranziţie, după cum spune conf. univ dr. Cristian Pârvulescu - "homo predator" -, majoritatea s-a lăsat purtată de valul lor.
Consecinţele valurilor de şocuri economice din ultimii 17 ani au fost mărite în intensitate şi de apariţia unui puternic agent de influenţă: invazia tehnologiei şi a mass-mediei.
Criza demografică pe care o parcurgem în prezent, scăderea natalităţii, migraţia masivă a forţei de muncă, accentuarea unui pesimism colectiv sunt consecinţe sociale ale unei tranziţii pentru care nu au existat strategii anticipative. "Suntem o naţiune nefericită", spune Pârvulescu, citând un recent studiu sociologic, conform căruia românii sunt nemulţumiţi de tot ce li se întâmplă.
Din acest punct de vedere, poate singurul, ne asemănăm cu starea de spirit din unele state ale Uniunii Europene, Strategia de la Lisabona revizuită semnalând "o stare de nesiguranţă şi pesimism" printre cetăţenii săi, datorată schimbărilor produse în vieţile lor şi progresului social şi economic. Diferenţa dintre noi şi ţările spre al căror standard de viaţă ţintim este că strategia europeană citată cere politicienilor să combată prin explicaţii temerile cetăţenilor săi.
Noi va trebui să luptăm singuri în următorii 10 ani, cu schimbările economice accentuate care vor urma (Strategia europeană de la Lisabona este interesată pe viitor de performanţele economice ale Uniunii şi mai puţin de menţinerea modelului social european, viziune care va marca şi România), cu propria noastră inerţie şi în continuare asistaţi de o clasă politică cu mentalităţi bizantine inerţiale (în 2004, 40% din parlamentarii României au fost înlocuiţi cu oameni tineri, iar după trei ani nu se observă nicio schimbare la nivelul calităţii discursului politic).
În concluzie, astăzi, ne pregătim pentru schimbări economice susţinute, dar constante în următorii 10 ani, asigurate de Uniunea Europeană, dar cu o populaţie sceptică, care, de la vlădică la opincă, dă greu din mână acquisul oriental pe cel european.
Se încarcă comentariile...
