Lotul de maghiari care trafica maşini de lux din Ungaria află astăzi dacă va ajunge la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei şase inculpaţi vor fi judecaţi astăzi la Tribunalul Bucureşti foto:arhivă
Cei şase inculpaţi vor fi judecaţi astăzi la Tribunalul Bucureşti foto:arhivă

Cei şapte inculpaţi sunt acuzaţi că, în schimbul unor sume modice, cumpărau maşini de la persoane fizice sau juridice maghiare în sistem leasing, pe care le transportau în România şi le ofereau spre vânzare unor persoane de bună credinţă la preţuri mai mici.

Laszlo Jozsef, Barabas Robert şi Boldizsar-Matyus Bela, Pal Deneş, Kadar levente, Ignat Marian şi Zamfiroi Cătălin vor ajunge astăzi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă.  Cei şapte traficanţi se ocupau cu identificarea persoanelor care deţineau asemenea autovehicule, care nu mai puteau plăti ratele aferente contractelor de leasing sau împrumut şi care erau dispuşi să le înstrăineze în schimbul unor sume modice.

De asemenea, se ocupau şi cu falsificarea documentelor de provenienţă ale vehiculelor în cauză, ori ale altor autovehicule furate şi aflate deja în România, atât rolul acestora, dar şi al celorlalţi învinuiţi fiind bine stabilit.

Planul B, pe teritoriul Republicii Moldova

Transportul autovehiculelor din Ungaria în România se realiza de către învinuiţii cu rol de „cărăuşi” sau prin intermediul altor persoane, dispuse ca, în schimbul unor sume de bani, să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun în Ungaria, să preia autoturismele şi să le transporte în România în locaţii prestabilite.

În cazul în care nu se reuşea comercializarea autoturismelor în România, acestea erau transportate în Republica Moldova unde erau comercializate prin intermediul unor cetăţeni moldoveni.

În ambele situaţii, cu privire la aceste autoturisme se făceau reclamaţii de proprietarii de drept, ca fiind furate pe teritoriul Ungariei, după neplata unui anumit număr de rate, în funcţie de prevederile contractelor de leasing sau împrumut. Acest interval de timp era suficient învinuiţilor să comercializate în România sau Republica Moldova respectivele autoturisme.

În plus, unul dintre învinuiţi deţine un atelier auto unde întocmeşte dubluri la cheile de contact ale autoturismelor deturnate, astfel încât cheile originale să fie returnate autorilor de infracţiuni de furt din străinătate.

Unele dintre maşini ajungeau la fier vechi

În cazul în care autovehiculele nu mai puteau fi comercializate întrucât figurau date în urmărire internaţională, acestea erau valorificate prin intermediul învinuitului Bertea Cătălin, acesta deţinând o societate comercială ce are ca obiect de activitate „comerţ cu amănuntul piese şi accesorii pentru autovehicule”.

Audierile învinuiţilor mai sus menţionaţi sunt în derulare, urmând ca, după finalizarea acestora şi în temeiul analizării probatoriului administrat până în acest moment al cercetărilor, procurorii să propună măsurile procesuale corespunzătoare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite