Vor să traducă pentru Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru liceeni din Bacău „vânează“ un loc de traducător oficial. Mii de tineri de 17 ani din state membre UE s-au înscris la această competiţie.

Patru elevi ai Colegiului Pedagogic „Ştefan cel Mare“ din Bacău îşi doresc să ajungă traducători profesionişti în Uniunea Europeană (UE). Ca să-şi împlinească visul, ei au acceptat confruntarea directă cu peste 2.500 de tineri din 690 de instituţii de învăţământ din statele UE.

Focurile examenelor s-au încheiat la sfârşitul acestei săptămâni, iar proba a fost susţinută simultan de către elevi, la ora 10.00 a Bruxelles-ului (11.00, ora României, n.r.).

Din Bacău au participat Alin Hotnogu, Mircea Dorneanu, Marius Nour şi Bogdan Zaharia, care au tradus timp de două ore un text din limba engleză în română. Liceenii băcăuani nu au fost aleşi întâmplător de către cadrele didactice. Cu toţii sunt cunoscuţi pentru rezultale foarte bune obţinute la alte concursuri de limbi străine.

„Elevii noştri au fost remarcaţi pentru rezultatele pe care le-au obţinut la concursul naţional de traduceri «Corneliu M. Popescu» de la Vaslui, în luna mai a acestui an. Suntem siguri că nu ne vor dezamăgi nici de această dată şi sperăm că vom avea rezultate foarte bune“, ne-a spus profesorul de limba engleză Rodica Tomozei.

Competiţia s-a aflat la a doua ediţie şi a fost dedicată aniversării a 17 ani de la încheierea Tratatului de la Maastricht. Numărul de ani a trebuit să corespundă cu vâsta tinerilor. De aceea, o condiţie obligatorie a concursului a fost ca elevii concurenţi să fie născuţi în 1991.
 
Evaluaţi de Comisia Europeană

Textele traduse au fost trimise deja trimise Comisiei Europene, unde vor fi evaluate de traducători profesionişti. „Nu mi-e teamă de faptul că suntem peste 100 de candidaţi pentru un singur loc din România. Este o şansă şi vreau s-o folosesc. Mi-aş dori o carieră peste hotare, dar nu doar aşa, de dragul de a pleca. Un contract de muncă serios într-o ţară europeană este visul oricărui tânăr preocupat de şcoală”, ne-a spus înainte de a intra în sala de examen unul dintre cei patru candidaţi.

Emoţiile celor patru liceeni din Bacău vor ţine până în luna ianuarie a anului viitor. Atunci se vor da rezultatele concursului, care nu va avea decât un singur câştigător. Acesta va avea parte de o excursie gratuită la Bruxelles,  unde se va desfăşura festivitatea de decernare a premiilor.

Selecţie strânsă


Fiecare dintre cele 690 de şcoli selectate aleatoriu de către Comisia Europeană au participat la „Juvenes Translatores” cu câte patru elevi. În instituţiile de învăţământ textele au fost primite on-line şi au putut fi traduse, la alegere, în 23 de limbi europene. Cei patru concurenţi din Colegiul Pedagogic „Ştefan cel Mare“ şi-au mai testat până acum cunoştinţele de limbă engleză în concursuri naţionale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite