Bătaie pentru programele de studiu în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Peste 6.500 de tineri au căutat în acest weekendcele mai bune oferte de studiu la universităţile europene şi nord-amerciane, prezente la Târgul Internaţional de Universităţi (RIUF) din Bucureşti- ediţia de toamnă.

Afluxul mare de studenţi şi în acelaşi timp de liceeni este explicat de organizatori prin faptul că pe piaţa românescă există mulţi absolvenţi de facultate şomeri, Capitala fiind în fruntea ultimului clasament de şomeri cu studii de licenţă din septembrie 2010.
Cele mai solicitate destinaţii de studiu de către români sunt pentru universităţile din Danemarca, Suedia şi Marea Britanie. “Tinerii au căutat în special programe de studiu despre economie, informatică, design şi grafică 3D. A fost cerere mare pentru studiile de licenţă, dar au fost şi foarte mulţi studenţi care au căutat programe la care să se transfere pentru un an sau doi la facultăţi străine şi programe de masterat”, a spus Andrei Hanganu, manager de marketing şi de comunicare de la Educativa. El a mai spus că peste 70% din universităţile prezente la târgul de la Bucureşti se vor afla marţi, 2 noiembrie, la Cluj, între orele 10 şi 18, la Casa de Cultură a Studenţilor.

Admitere până în primăvară
“Mulţi dintre studenţi sunt conştienţi că spre deosebire de o şcoală românescă, o şcoală internaţională le oferă mult mai multe oportunităţi. Pe de altă parte, multe dintre ţări oferă facilităţi financiare. De exemplu, Marea Britanie care oferă 25.000 de lire sterline pe an ca împrumut pe care să-l dai înapoi după ce câştigi mai mult de 20.000 de lire sterline pe an”, a mai spus Andrei Hanganu.

Universităţile străine primesc dosarele de admitere până în primăvară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite