65.000 de locuri în tabere pentru elevi şi studenţi anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul locurilor în taberele pentru elevi şi studenţi organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului a fost majorat anul acesta la 65.000, iar o treime din aceste locuri sunt gratuite, a anunţat miercuri ministrul Tineretului, Monica Iacob-Ridzi.

Potrivit lui Ridzi, ministerul va asigura în această vară peste 10.000 de locuri în taberele sociale, faţă de aproximativ 6.000 în 2008. Peste 8.000 dintre aceste locuri sunt destinate copiilor din România provenind din familii cu posibilităţi financiare reduse şi vor fi distribuite prin intermediul direcţiilor judeţene pentru tineret, iar costurile cu masa, cazarea şi transportul vor fi asigurate integral de Ministerul Tineretului şi Sportului.

''Acestor copii, MTS le plăteşte integral costurile legate de cazare, masă şi transport. 2.000 de locuri au fost puse la dispoziţie pentru copiii români din diaspora, printr-un program organizat împreună cu MAE şi Ministerul Transporturilor. Noi le plătim integral toate costurile legate de cazare şi masă, MT le plăteşte transportul acestor copii, iar MAE se ocupă de aducerea lor, de organizarea propriu-zisă, desemnat fiind secretarul de stat Eugen Tomac'', a precizat ea, citată de Agerpres.

Numărul locurilor asigurate în taberele de vacanţă pentru copiii cu dizabilităţi şi însoţitorii lor a crescut la circa 3.300 de la 2.843 anul trecut. Ministerul Tineretului şi Sportului plăteşte integral costurile legate de cazare, masă şi transport. Copiii orfani de ambii părinţi şi studenţii proveniţi din casele de copii vor avea prioritate la acordarea locurilor gratuite din taberele de vacanţă. Ministerul Tineretului şi Sportului asigură, de asemenea, peste 3.700 de locuri în tabere tematice şi aproximativ 900 de locuri în taberele naţionale.

Pentru studenţi, ministerul va pune la dispoziţie anul acesta peste 9.000 de locuri gratuite în taberele de vacanţă, faţă de 7.700 în 2008. Locurile vor fi distribuite prin intermediul universităţilor, ele fiind alocate în funcţie de numărul de studenţi din fiecare universitate. Suma alocata studenţilor pentru masa a fost majorată de la 32 lei la 40 lei pe zi.

''Este pentru prima dată după trei ani când a fost majorată suma alocată studenţilor pentru masă. Dacă până acum beneficiau de 32 de lei, anul acesta am majorat suma la 40 de lei, studenţii primind suma indexată cu rata inflaţiei din ultimii 3 ani'', a menţionat ea, precizând că aceştia vor primi bonuri valorice.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite