Dan Antonescu: „Soprana era hotărâtă să se sinucidă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Antonescu
Dan Antonescu

Fostul şef al serviciului Omoruri de la Poliţia Capitalei, Dan Antonescu a explicat pentru „Adevărul” că sunt câteva detalii care arată clar intenţia sopranei Roxana Briban.

„Faptul că a combinat trei elemente arată că ea chiar era hotărâtă să îşi încheie socotelile cu viaţa. A îndepărtat tot ceea ce o putea opri de la acest gest: şi-a trimis soţul la cumpărături, a lăsat cheile în uşă să nu poată fi deschisă apoi a luat medicamente, şi-a tăiat venele de la mâini şi a încercat să îşi secţioneze şi artera femurală şi şi-a pus pungi pe cap, legate în jurul gâtului cu scotch. Una dintre aceste metode trebuia să dea rezultate".

Destăinurile colonelului Dan Antonescu, vânătorul de criminali

Din experienţă, Antonescu a subliniat faptul că în momentul în care un sinucigaş şi-a stabilit scenariul este aproape imposibil să fie oprit. „Dacă a mai încercat o dată şi a ratat, a doua oară se va perfecţiona. Îşi va pregăti totul în aşa fel încât să nu existe posibilitatea unei greşeli. Una dintre cele trei metode alese ar fi dat rezultatul scontat. Iar cu cât nivelul de cultură al individului este mai ridicat cu atât metoda de sinucidere este mai sofisticată".

Femeile sunt obsedate de curăţenie până în ultimul moment

Soprana a fost găsită în cadă, cu venele tăiate şi cu pungile pe cap. Psihologii explică acest comportament prin faptul că femeile, chiar şi atunci când vor să se omoare, se gândesc să nu facă mizerie. Ori aleg locuri care se pot curăţa uşor, cada-în acest caz sau iau medicamente.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite