Viorel Rotilă: "Legea salarizării este unică doar în privinţa abuzurilor"
0
Legea salarizării unitare este unică doar în privinţa abuzurilor şi neconcordanţelor, a declarat preşedintele Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară', Viorel Rotilă.
Comitetul director al Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară' din România, membră a CNS 'Cartel ALFA', cere Guvernului să remedieze urgent neconcordanţele şi măsurile abuzive ce riscă să fie instituite prin Legea unică de salarizare.
Astfel, sindicaliştii solicită eliminarea de urgenţă a aliniatului 7 din articolul 30, care anulează pentru anul 2010 plata sporului pentru orele lucrate în zilele libere şi sărbătorile legale şi plata orelor suplimentare.
'Motivaţia acestei solicitări o constituie faptul că într-un sector cu 'foc continuu' cum este sănătatea nu se poate lucra fără plata suplimentară a sâmbetelor şi duminicilor, în caz contrar riscăm să asistăm la un refuz al salariaţilor de a lucra în aceste zile şi la o masivă plecare din sistem', a afirmat liderul sindical.
Aceste sporuri aveau o pondere însemnată în salariu, care în opinia sindicaliştilor, este foarte mic.
'De altfel, articolul 114 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară prevede plata sporului pentru zilele libere legale şi pentru orele suplimentare lucrate, legea intrând astfel în contradicţie cu un drept ce a fost negociat', a mai spus Rotilă. Sindicaliştii cer ca în cazul personalul din sistemul sanitar să fie introdusă o derogare de la prevederile articolului 23, aliniatul doi, care, în forma actuală, prevede ca suma sporurilor şi indemnizaţiilor individuale să nu depăşească 30 la sută din salariul de bază. În opinia liderului sindical, acest aliniat intră în contradicţie cu prevederile anexei II/2 în cadrul căreia sunt prevăzute sporuri ce depăşesc 30 la sută şi este păstrată posibilitatea cumulării mai multor sporuri .
Federaţia Solidarităţii Sanitară a solicitat Ministerului Sănătăţii negocierea Regulamentului de sporuri pentru salariaţii din sănătate şi asistenţă socială în noul context creat de Legea unică de salarizare, pe baza faptului că sporurile au caracter social şi fac obiectul negocierii colective inclusiv în cadrul instituţiilor publice.
Totodată, sindicaliştii nu sunt de acord cu introducerea salariului de merit în salariu de bază, această măsură putând crea grave distorsiuni în sistem prin favorizarea salariaţilor care beneficiază de salariu de merit în acest an.
'Considerăm că se impune modificarea de urgenţă a acestor prevederi care riscă să facă inaplicabilă legea şi ne menţinem solicitările anterioare de a reevalua coeficienţii acordaţi personalului din sistemul sanitar', a subliniat liderul sindical Viorel Rotilă.