Un secol pentru o locuinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 5.200 de timişoreni aşteaptă de luni sau chiar ani să primească o locuinţă de la Primăria Timişoara, circa 1.700 mizând pe blocurile ANL. Pe lista de aşteptare pentru o casă de la

Aproape 5.200 de timişoreni aşteaptă de luni sau chiar ani să primească o locuinţă de la Primăria Timişoara, circa 1.700 mizând pe blocurile ANL. Pe lista de aşteptare pentru o casă de la stat s-au înscris peste 1.800 de tineri căsătoriţi, aproape 300 de tineri crescuţi la casa copilului, alţi peste 300 de pensionari şi încă 550 de familii care riscă să fie evacuate. Lista cazurilor sociale este însă mai lungă, cu aproape 2.000 de poziţii. De la înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, în municipiul de pe Bega s-au construit, în zona Miloia, doar 120 de apartamente, date în sistem de închiriere tinerilor de până la 35 de ani. Primarul Gheorghe Ciuhandu a anunţat că până la finele anului vor fi gata alte 80 de apartamente, tot în zona Miloia. Edilul a precizat că încă un bloc de 80 de apartamente va fi executat anul viitor. Tot 2007 este termen de finalizare pentru 68 de locuinţe destinate medicilor rezidenţi, astfel că tinerii pot aştepta o locuinţă chiar şi un secol de acum înainte. În Timiş, doar în două oraşe mai există proiecte ANL: la Lugoj au fost recepţionate 19 apartamente în 2005, iar la Făget sunt în curs de execuţie alte 40.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite