De ce au luptat englezii în Războiul de 100 de ani?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La mijlocul secolului al XIV-lea, atitudinea englezilor faţă de război a suferit o schimbare profundă. În secolul care a urmat pierderii majorităţii teritoriilor franceze ale regilor Angevini, nobilii şi cavalerii englezi nu arătau prea mult entuziasm pentru campaniile de peste Canal. La un moment dat, exista o vorbă populară potrivit căreia cavalerii englezi nu dădeau niciun bob de fasole pentru întreaga Franţă.

Războaiele din Fanţa şi Scoţia din timpul domniilor lui Edward I şi Edward al II-lea au provocat mari probleme financiare şi de guvernare Regelui, care a intrat în conflict nu doar cu Parlamentul, ci şi cu nobilii. În termenii succesului militar, regii nu aveau cu ce să demonstreze sacrificiile umane şi financiare, iar în cazul Scoţiei, englezii au fost în cele din urmă obligaţi să capituleze.
Astfel, la venirea pe tron a lui Edward al III-lea, Anglia nu se bucura de o prea bună reputaţie ca putere militară, iar populaţia nu părea dispusă de a accepta războiul şi problemele economice şi politice pe care le-ar fi adus o campanie îndelungată. Primele campanii militare ale Regelui nu s-au bucurat de prea mult sprijin. Prima sa campanie împotriva scoţienilor, din vara anului 1327, aproape că s-a terminat cu un dezastru şi a fost urmată de umilitorul Tratat de la Edinburgh. Reluarea conflictului cu Scoţia în 1332 a adus în primă fază unele succese, dar până în 1335 forţele anglofile fuseseră dislocate, iar mobilizarea franceză în favoarea scoţienilor a adus o gravă ameninţare la adresa securităţii Angliei.

Strângerea de bani, provizii şi oameni pentru războaiele scoţiene a trezit aceleaşi nemulţumiri ca pe timpul ultimilor doi regi. Chiar şi după schimbarea de direcţie după 1337, când începe conflictul cu francezii, atitudinile nu s-au schimbat imediat. Deşi există unele dovezi care ar arăta că oamenii erau ceva mai dispuşi să se ofere voluntar pentru a lupta împotriva Franţei, diplomaţia şi pregătirile militare din faza de început a Războiului de 100 de ani au impus imense eforturi financiare şi a dus la criza politică din 1340-1341.

Citeşte articolul integral pe historia.ro

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite