E război,Ioane!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început licitaţia de promisiuni electorale! Asta-i dezbaterea politică.

Nici n-a sunat oficial goarna pentru campania electorală că televizoarele României sunt deja îmbâcsite de gâlceavă politică. Sigur, miza-i colosală. Cine pune laba pe Guvern va avea de unde să-şi umple conturile cu vârf şi îndesat: 2009-2012 este perioada hărăzită de UE pentru potopul de euroi care se va abate peste noi. Mană cerească, aşadar, pentru viitoarea putere şi clienţii săi politici! Ca atare, nicio lovitură expediată sub centura adversarului nu e de prisos.

Ţipete, injurii, dosare scoase de la naftalină, filmuleţe porno aruncate pe net, isterie, gălăgie, nebunie. Diferenţa dintre candidaţi nu o fac nici programele, nici ideile, nici strategiile. Vacs! Orice chestiune concretă, orice schimbare, plan, măsură sau proiect mor din faşă sufocate în vacarmul general lipsit de conţinut. Meciul e al dracului de românesc. Opoziţia strigă din toţi rărunchii către guvernare: „Huooo, hoţilor!”. Iar puterea le închide gura aruncând cu bani în populaţia dependentă de bugetul public. Gata, este momentul startului pentru licitaţia de promisiuni! Pensii, salarii, ajutoare, asta are, asta n-are, asta e câştigătoare!

Dă guvernoiu’ un leu în plus la pensie, hop şi pesedeul: „Huo, dăm noi doi lei, oameni buni!”. Apoi,  plusează şi pedeleul: „Frecţie, dăm noi trei lei, şi mai devreme cu două luni, na!”.  Peremeul, săracu’, ar da şi el, dar nu mai are de unde. Mai are doar varianta să promită patru lei în plus la pensie, cu plata pe loc, nu de luna viitoare sau din 2009. Numai că pentru asta relaxatul domn Bolcaş trebuie să admită public intenţia partidului de a achiziţiona o tiparniţă de bani ultimul răcnet, ceea ce Mugur Isărescu nu poate aproba.

Tare dezbatere doctrinară, nu? Asistăm de fapt, stimaţi telespectatori, la o telenovelă cu actori politici de mâna a doua. Altfel, mici copii pe lângă eroii genului din „Lacrimi de iubire” sau „Inimă de ţigancă”. Eventual doar Oana Zăvoranu, Silviu Prigoană şi Adi Copilu’ Minune De Vito ce s-ar pupa mai bine cu tipul ăsta de spectacol. În rest, mulţi, prea mulţi amatori. De-aia şi audienţa se duce vertiginos la vale. Absenteismul tot mai mare la alegeri dă măsura sictirului faţă de această jalnică reprezentaţie. La scrutinul din noiembrie (dă, Doamne, să treacă mai repede timpul!), vom avea o nouă dovadă. Dar băieţii ăştia cu carnet de partid vor înţelege, oare, într-un târziu, că ne-am cam săturat?!

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite