În război cu hoţii din autobuze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

atunci când acţionează mai mulţi sunt aproape imposibil de oprit. "Mie nu mi-au furat nimic, pentru că nu ţin banii în buzunare la care ar putea să ajungă. Dar de-acum îi ştiu pe mulţi

atunci când acţionează mai mulţi sunt aproape imposibil de oprit. "Mie nu mi-au furat nimic, pentru că nu ţin banii în buzunare la care ar putea să ajungă. Dar de-acum îi ştiu pe mulţi dintre ei, pentru că i-am văzut când băgau mâna în buzunare sau în poşete la alte persoane
, a spus unul dintre călătorii care sunt conştienţi de pericolul din autobuze. Din păcate, aglomeraţia de la orele de vârf, oboseala şi neatenţia le fac mai uşor traiul hoţilor de buzunare. Aproape zilnic la Poliţie se înregistrează plângeri ale celor păgubiţi. Chiar dacă nu au curaj să riposteze în faţa hoţilor, oamenii spun că s-au săturat să se simtă ameninţaţi.
Ar trebui, când îi vedem, să oprim autobuzul şi să îi batem de să îi nenorocim
, acesta este modul în care cei mai mulţi băcăuani ar vedea o rezolvare a problemei. După ce ani de zile nu au avut nicio reacţie, contribuind la întărirea autorităţii şi siguranţei hoţilor, autorităţile locale par să se fi trezit din amorţeală şi vor încerca să reducă acest fenomen. De câteva zile, băcăuănii care circulă cu mijloacele de transport pot vedea în autobuze lucrători de poliţie, de la Investigaţii Criminale
precum şi agenţi de pază de la ofirmă din Bacău. şi societatea de transport public va trimite lucrători care să contribuie la sporirea siguranţei. Toţi aceştia acţioneaza pe traseele din municipiul Bacau şi sunt cu ochii pe răufăcători.
În urma unui sondaj de opinie efectuat in rândul băcăuanilor, a rezultat că oamenii sunt îngrijoraţi de numărul crescut al furturilor din buzunare în mijloacele de transport în comun. Pentru prevenirea şi combaterea acestor fapte penale, mărirea gradului de siguranţă şi asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică în mijloacele de transport în comun, a fost încheiat un protocol între Poliţie, firma de transport şi firma de pază", a declarat comisarul Carmen şova, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău. Până acum, zece persoane suspecte, multe dintre ele cu antecedente penale, au fost conduse la sediul Poliţiei, unde au fost fotografiate şi amprentate, iar în trei cazuri s-au intocmit dosare penale pentru constituirea de grupuri în vederea comiterii de infracţiuni. Prin aceste acţiuni, poliţiştii încearcă descurajarea infractorilor, ale căror fapte sunt foarte greu de dovedit după ce au fost comise. Rămâne însă de văzut dacă acţiunile poliţiştilor vor avea cu adevărat efect pe termen lung asupra siguranţei călătorilor din autobuze.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite