“Jos Băsescu, Jos Mircea Sandu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre protestatarii aflaţi în Piaţa Universităţii, s-a aflat şi Petre Bucur. Numele nu vă spune nimic, dar cererea sa e inedită: vrea ca Mircea Sandu să-şi dea demisia de la Federaţia Română de Fotbal.

În faţa la TNB, mulţimea cere schimbarea Guvernului şi demisia preşedintelui. Unii vor salvarea Roşiei Montana, alţii vor o schimbare în învăţământ sau în sistemul sanitar. Printre ei, un tip trecut de prima tinereţe, înalt, şi purtând un carton pe care se putea citi: „Jos Mircea Sandu". Dotat cu un fular al naţionalei la gât şi un tricou pe care chipul „Naşului" erat tăiat cu două dungi mari negre, ne-a spus povestea sa.

Domne, nu vedeţi ce se întâmplă? De 22 de ani de când e el, naţionala s-a dus în jos. Eram pe locul 19, acum suntem pe 56. Eu am venit să strig demisia Mircea Sandu", a spus acesta.

De fapt, povestea e veche: în 2003, cei doi au pus un pariu, miza 2000 de euro. Înaintea meciului România - Danemarca, înaintea meciului România - Danemarca, din preliminariile Euro 2004, spunând că nu vom câştiga acel meci. Danezii au câştigat cu 5-2, Bucur şi-a primit banii, dar cei doi au fost implicaţi în multe procese.„Vreau să-şi ceară scuze public, atât. Pentru eşecul naţionalei şi pentru ruşinea pe care am trăit-o ca român, când Marcel Pavel a greşit imnul. A scos partea cu Traian din imn. De ce? Poate l-a pus cineva!"

Discursul nu a fost prea lung pentru că cineva l-a întrebat: „Îţi e foame? Ai venit să strigi de Sandu sau de Băsescu? Pleacă de aici!". „Şi de Sandu şi de Băsescu. Fără violenţă", a venit răspunsul, după care Bucur s-a pierdut prin mulţime.


"Domnule Platini, un pariu pierdut este o chestiune de onoare! Vă rog aduceţi-l pe Mircea Sandu în faţa Comisiei de disciplină a UEFA", scrie în limba franceză pe tricoul protestatarului

image
image

FOTO "Băse" şi „Boc" au fost spânzuraţi de protestatari!

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite