Sub presiune, leul a îmbătrânit cu trei ani!

Mai toată lumea e de acord: trăim vremuri de criză şi cu toţii scădem la portofel fierbând în ciorba deprecierii leului. Restul sunt detalii. "Ce ştiţi despre criza financiară?" şi

Mai toată lumea e de acord: trăim vremuri de criză şi cu toţii scădem la portofel fierbând în ciorba deprecierii leului. Restul sunt detalii.

"Ce ştiţi despre criza financiară?" şi "Cum vă protejaţi economiile?" au fost întrebările pe care le-am pus câtorva VIP-uri, dar şi oamenilor de rând. Să vedem ce crede naţiunea.

Florin Piersic (artist): "Nu cred că se va declanşa o astfel de criză financiară la noi. Ea, oricum, te afectează după buzunar, dar ce să-mi afecteze mie: cabana de lângă Cluj şi căprioara pe care am salvat-o de Revelion şi am adăpostit-o acolo? Eu nu am economii şi nu dau sfaturi: ieri am împlinit 72 ani şi mă gândeam că trebuie să-mi aleg o stea unde o să plec după moarte. O să stau pe steaua aia şi o să mă uit la voi cum vă daţi cu capul de pământ ca să faceţi bani. Eu bani nu am avut, pentru că eu cu banii mi-am făcut bucurii: de exemplu, mi-am cumpărat halva".

Domnica Matieş, 45 ani (casnică, Bucureşti): "Soţul meu spune că atunci când o pâine o să coste cât o maşină este criză. Cred că mai e mult până atunci. Anul ăsta a nins, recolta va fi bună, o să trecem cu Dumnezeu şi de asta. Noi dacă am strâns nişte bani i-am pus la bancă imediat! Nu câştigi cine ştie ce din asta, dar decât deloc?!".

Dumitru Dragomir (deputat, preşedintele LPF): "Există o criză financiară, bineînţeles, dar noi, românii, parcă am avut-o mereu, de la naştere! Devalorizarea leului loveşte şi în bogaţi, şi în săraci, dar cu precădere în săraci: gândiţi-vă numai la pensionari! Eu nu am economii. Tot ce am, am investit în case, în terenuri, chiar acuma fac un bloc!".

Valeria Popescu, 24 ani (secretară, Bucureşti): "E simplu! Haideţi să nu comparăm cum se munceşte în România şi cum se munceşte în Germania sau Franţa! De-aici pleacă diferenţa între monede şi criză: din nemuncă, domnule! Nu comentez nimic referitor la economiile mele, dar în orice caz eu nu mă iau după ce ne zic ăştia la televizor!".

Nicu Alifantis (artist): "Nu pot să afirm că mă pricep la conceptele de <> . Cât despre economii, vă pot spune că eu investesc toţi banii. Investesc în orice!".
Gheorghe Papadima, 34 ani (agent imobiliar, Bucureşti): "Eu reţin că a mai valorat euro peste 40.000 lei vechi, acum ceva timp, când nu era România în UE. Iar atunci cine plângea că este criză? Cursurile se stabilesc în birouri închise, nu ştim noi nimic de asta! Economiile e bine să le ţii într-o valută străină, uite ce surprize ai cu leul!".

Ducu Bertzi (artist): "Cred că este începutul unei crize, eu o privesc cu îngrijorare. Să ştiţi că orice criză se resimte şi în plan artistic. E complicat să dai un sfat pentru protejarea economiilor. Poate că ar fi cel mai nimerit ca jumătate să le ai în euro şi jumătate în lei. Eu primesc onorariile în lei şi economisesc în lei".
Alexandrina Turcilescu, 42 ani (vânzătoare, Bucureşti): "Ce criză, domnule? Preţurile la noi sunt mari cu sau fără criză, piaţa e făcută cu nesimţiţi. Eu dau economiile la copii, ei ştie ce face cu banii, unde îi pune, la bancă sau în altă parte!".

Silviu Prigoană (om de afaceri): "Există în acest moment o criză mondială. Criza din Statele Unite a fost recunoscută oficial. Noi avem o economie bazată pe vrăjeală. Eu deocamdată nu pot să dau sfaturi românilor, dar trebuie să înţeleagă că vor veni vremuri grele! N-am avut economii niciodată şi vă spun că un investitor adevărat nu are economii. Averea mea a fost soţia, care m-a salvat de la moarte: dacă nu era ea, se urcau banii pe mine şi mă asfixiam!".

Benone Sinulescu (artist): "Noi, ca oamenii de rând, trebuie să vedem această criză, miliardarii poate nu o observă. Eu cred că se va redresa leul. Nu ştiu dacă cei cu mici economii ar fi bine să investească în valută. Să aibă puţină răbdare. Poate că investiţiile în aur sau în lei ar fi bune pentru ei. Eu am acum şi valută, şi lei, ca economii, dar sunt optimist şi aştept să văd cum evoluează situaţia".

Pentru a discerne ce ni se întâmplă, am discutat cu doi specialişti. Un pesimist şi un optimist. Primul, analistul economic Ilie Şerbănescu, este de părere că această criză financiară a început chiar din vară, cănd ne bucuram de cel mai scăzut curs al leului. Al doilea, ne anunţă că moneda naţională e bine sănătoasă şi că semnele calmului financiar au început să apară.

"Nu criza acestor zile ne-a a dus răul, ci vara lui 2007"

Leul e în suferinţă. Analiştii economici trag semnale de alarmă, în timp ce specialiştii BNR vor să convingă populaţia că moneda naţională e doar puţin "alergică" la fluctuaţiile pieţelor financiare internaţionale. Pentru psihicul românilor, creşterea preţurilor se anunţă mai mult decât o simplă alergie.

Consumul e prea mare

"Dacă este vorba de manifestările unor mari dezechilibre financiare, suntem în criză de foarte mult timp! Adică încă de anul trecut, exact de când politicienii ne spuneau că economia <> !", precizează Ilie Şerbănescu. El menţionează că există o prăpastie profundă între consumul enorm al populaţiei raportat la slaba producţie, aşa cum e şi între export raportat la import. "România poate produce doar un sfert din produsele cerute de consum, iar restul se importă. În plus, în 2007 am importat cu 22 de miliarde de euro mai mult faţă de cât am exportat. Acest deficit nu poate fi acoperit sub nicio formă de intervenţiile Băncii Naţionale.

Şi, oricât ar încerca să readucă leul pe linia de plutire, să nu uităm că BNR nu poate atinge decât o latură superficială a acestei crize - cea monetară. Economia naţională nu <> la măsurile BNR. Pe de altă parte, consumul populaţiei continuă să fie mult prea mare, raportat la cât se produce. Mai mult, şi acum se iau credite cu frenezie, care vor duce la accentuarea dezechilibrului", spune specialistul în economie.

El consideră totuşi că băncile vor înăspri condiţiile de creditare, tocmai pentru ca gradul de îndatorare a populaţiei să nu ajungă la un punct critic. Comparativ, în ţările baltice se întâmplă cam aceeaşi situaţie. "Numai că acolo a început mai de mult faţă de la noi. Chiar dacă sunt mai <> ca noi în privinţa crizei, rezolvarea nu le costă decât două-trei miliarde de euro. Dar în România preţul este de zece ori mai mare. Şi BNR-ul, oricât şi-ar dori, nu poate arunca atâţia bani în joc, pentru că nu-i are. Şi, chiar dacă
i-ar da, celelalte probleme, legate de consumul exagerat şi de deficitul dintre export şi import, tot nu s-ar rezolva", este de părere analistul economic.

Şi trendul leului va continua să fie descendent, indiferent de cât "pompează" Banca Naţională în moneda autohtonă. Ilie Şerbănescu spune că "ar fi o adevărată aventură să faci prognoze cu privire la cât de mult va scădea moneda naţională, faţă de principalele valute. Dar tendinţa este una clară, de depreciere!
Referindu-se la "istoria" crizei financiare care se conturează, analistul spune că ea a început în momentul în care a apărut o falsă paritate leu-valute, întreţinută de consumul fără acoperire în producţie al populaţiei. "Cel mai rău ne-a fost anul trecut, când aveam senzaţia că ne era cel mai bine!

Toţi se bucurau că, având credite în valută, ies mai ieftin la plata ratelor... Mulţi dintre specialiştii economici autohtoni ar fi vrut să atragă atenţia că un curs de 3,11 lei pentru un euro este nefundamentat economic. Dar, când oamenii goleau rafturile magazinelor de electronice şi îşi cumpărau din ce în ce mai multe case prin credite ipotecare acordate mai uşor, niciunul dintre analişti nu şi-a permis să le atragă atenţia că toate aceste <> se vor întoarce împotriva lor.

Te-ar fi categorisit drept Gică Contra dacă le spuneai că leul greu este de fapt un balon care se umflă până se sparge... Ceea ce s-a şi întâmplat, în prezent, când a apărut şi <> pentru aparentele facilităţi din anul precedent! Din păcate, cum la noi se dă mai multă crezare străinilor, abia după ce au apărut câteva opinii externe privind criza financiară, au început şi românii să realizeze ce se întâmplă", spune Ilie Şerbănescu.
Procedural, criza românească din prezent se desfăşoară după tipicul internaţional: întâi se prăbuşeşte moneda naţională, apoi cresc şi preţurile.

"Dar ceea ce ne face pe noi originali este că dezechilibrul acela imens, de 22 miliarde de euro, nu se mai întâlneşte decât în România!", a remarcat analistul economic. "Şi asta din cauză că suntem o ţară fără <> economici. Practic, la noi nu au fost şi nu sunt vizionari în domeniu, pentru a avea cine să fructifice oportunităţile financiare interne, şi nici pe cele care s-au profilat după data aderării României la U.E.", caracterizează el spectrul politicii economice româneşti.

Interlocutorul ne dă şi veşti relativ bune. "Nu cred că vor fi scăderi abrupte! În plus, devalorizarea leului este, în fapt, o detensionare a sistemului economic din România. Practic, este o corecţie bine-venită, acum! Oricum, s-ar fi produs mai târziu... Dar ar fi fost mult mai dură! În condiţiile actuale, nu se va ajunge la o inflaţie al cărei procentaj să se scrie cu două cifre", consideră Şerbănescu.

"Leul are o bună componentă de sănătate!"

Banca Naţională a României apreciază că nu există o criză financiară în acest moment, ci doar unele "mici turbulenţe" ale cursului de schimb. Ca atare, aprecierea discretă a leului, care a avut loc la mijlocul săptămânii, nu se datorează intervenţiei Băncii Naţionale a României, ci este un lucru normal, potrivit oficialilor instituţiei.
"Semnele calmului financiar au început să apară încă de săptămâna trecută. Şi nu din cauza intervenţiei BNR. Atunci când o bancă naţională intervine, lucrurile nu se calmează, ci se agită mai mult. Chiar dacă intervenţia reuşeşte! Eu spun că pe piaţa valutară e o stare de calm. Şi nu doar aparentă, chiar dacă există şi unele nelinişti. Unii analişti au spus că este criză valutară. Alţii au zis că este criză economică. Alţii, că este o criză financiară.

Dar eu spun că România nu se află, în momentul de faţă, în niciuna dintre aceste situaţii", precizează Adrian Vasilescu, directorul de imagine al BNR şi consilier al guvernatorului. Faţă de prevestirile nefaste ale producătorilor interni şi ale importatorilor, reprezentantul Băncii Naţionale atrage atenţia că "leul are o bună componentă de sănătate!".

Faptul că nu putem produce suficiente produse pentru piaţa internă încât să acoperim cererea şi să micşorăm importurile este unul dintre motivele dependenţei noastre de exterior. După cum arăta deficitul de cont curent, românii au consumat cu 14 miliarde de euro mai mult faţă de cât au produs, în 2007. Şi nu societăţile private sunt de vină pentru această situaţie.

Cheltuielile bugetare de la sfârşitul anului trecut au dat peste cap socoteala BNR. "Am reproşat guvernului că nu a reuşit să asigure o repartizare raţională a cheltuielilor pe întregul parcurs al anului, şi că a aglomerat foarte multe cheltuieli de la buget în luna decembrie, fără să existe şi un plus de productivitate care să motiveze creşterile salariale. Această aglomerare a făcut să ajungă bani mulţi pe piaţă, într-un timp foarte scurt, ceea ce împinge acum BNR să scoată <> , pentru a atrage surplusul de lei de pe piaţă. Practic, BNR finanţează războiul României cu inflaţia!

Dar, dacă prin mărirea salariilor fără o justificare în creşterea productivităţii guvernul aruncă din nou surplusul de bani pe piaţă, aceştia se vor regăsi în creşterea preţurilor", avertizează Adrian Vasilescu. El explică şi cum poate fi evitată această situaţie: "Guvernul trebuie să aplice o combinaţie de patru politici: monetară, fiscală, salarială şi una de restructurare. Şi această combinaţie trebuie să fie coerentă, raţională şi să aibă şi un ritm susţinut. Dar, în România, poate că am terminat tranziţia... Dar restructurarea n-am terminat-o!

Întrebat dacă există posibilitatea ca euro să ajungă la cursul de patru lei, oficialul BNR a evitat un răspuns direct. "Nu vorbesc despre viitor, şi nu mă aventurez să fac pronosticuri pe piaţa valutară. Acei analişti care vin şi spun cât va fi cursul peste o lună-două sau la anul se laudă! Pentru că nu au de unde să ştie! Piaţa <> după nişte indicatori limpezi, dar imprevizibili - de cele mai multe ori...

Eu nu am de unde şti că acum, în februarie, poate veni de undeva un val de valută, care să aducă euro la o valoare nu de patru lei, ci de trei! Or, după cum s-a văzut, valuta a fost pe piaţă tot timpul. Cei care au scos - şi scot şi acum - valută la vânzare nu au crezut niciodată într-o creştere a cursului de patru lei pentru un euro. Deci nu s-a pus niciodată problema că există o criză valutară", afirmă răspicat Vasilescu.

Aprecierea leului din vara anului trecut a fost una reală, dar nu a fost susţinută de ceva concret. "În data de 2 iulie s-a ajuns la un curs de 3,1112 lei pentru un euro. Dar acest curs nu avea susţinere nici în economie, nici pe piaţă! Singura cauză a fost că oferta de valută în acea perioadă a copleşit cererea - lucru care se poate întâmpla oricând, sau nu!

Am spus atunci că piaţa valutară nu are încă o configuraţie stabilă şi lucrurile se pot schimba oricând, şi de aceea românii trebuie să se împrumute numai în moneda în care şi-au negociat salariul", precizează Vasilescu despre situaţia aparent fericită de anul trecut pe care mulţi politicieni au apreciat-o ca fiind un aspect pozitiv al economiei care "duduie".

Deşi îi îndeamnă pe români să ia credite doar în lei, consilierul guvernatorului BNR s-a împrumutat în monedă europeană. "Am un credit în valută pe cinci ani, pentru că aşa am putut să-l iau! Pentru că banca este un magazin de... bani. Astăzi vinde lei, mâine vinde euro, după cum îi dictează interesele. În perioada în care am făcut creditul, singura ofertă a fost cea în euro. Ca atare, n-am avut ce face şi m-am împrumutat în moneda europeană", a încheiat oficialul BNR.

Cel mai rău ne-a fost anul trecut, când aveam senzaţia că ne era cel mai bine!
Ilie Şerbănescu,
analist

"Din păcate, românii se solidarizează în stres în faţa crizelor"

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie, Augustin Cambosie, psiholog clinician şi psihoterapeut, atrage atenţia asupra gravelor probleme psiho-sociale pe care le generează o "simplă" criză financiară. "Pe măsură ce preţurile cresc, românii constată că salariile le ajung pentru tot mai puţine cumpărături. Angajatul de rând, cu salariu fix şi negociat în lei, vede că, de la lună la lună, poate face din ce în ce mai puţine cu banii, pentru el şi pentru familie.

Încet-încet, este cuprins de depresie şi anxietate, de stres. La aceste probleme psihice se adaugă demotivarea profesională. Problemele de zi cu zi sunt din ce în ce mai numeroase, şi din cauza lor nu se mai poate concentra la muncă, scăzându-i randamentul profesional. Şi-ar dori să se împrumute, dar nu are la cine... Apropiaţii - familia, prietenii, colegii - trec prin aceeaşi situaţie. Iar băncile sunt neiertătoare", explică Augustin Cambosie.

La nivel de comunitate, şi demotivarea este generalizată, ducând la lipsa de profitabilitate a muncii prestate într-o firmă, în aceste condiţii. "Practic, se închide un cerc vicios: angajatul nu poate produce mai bine şi mai mult încât să se profileze o mărire de salariu care să-i acopere, măcar în parte, <> din buget pe care i-a produs-o creşterea preţurilor. În plus, se constată o mobilizare generală în demotivare: cei care încă mai cred că vor reuşi mai mult sunt <> de ceilalţi", explică psihoterapeutul.

Dar efectele unei crize financiare trec dincolo de pereţii locului de muncă. "Persoana demotivată se întoarce în cuplu, după perioada de activitate. Aici caută o scăpare din stresul pe care îl trăieşte în viaţa de zi cu zi. Şi cel mai frecvent remediu este alcoolul. De aici, apar numeroase probleme de cuplu. De aceea, o asemenea criză nu loveşte doar financiar, ci generează şi o criză existenţială a individului - de personalitate, de relaţii interumane", exemplifică Augustin Cambosie.

Chiar şi pe o asemenea situaţie, românii îşi pun "amprenta" originală. "La noi, individul nu întrevede pe cineva <> care să-i sară în ajutor! El nu cunoaşte decât politicieni care, atunci când nu dormitează prin parlament, se ceartă pe la toate nivelurile. Această lipsă de sprijin îl face să se afunde şi mai mult în criza existenţială", consideră psihologul.

"Crizele financiare sunt un rău, dar un rău necesar pentru dezvoltarea economiei, după cum ne-a arătat istoria. Au tot fost şi vor mai fi... Dar românii se solidarizează în stres în faţa lor, din păcate! Nu degeaba arată statisticile că au crescut alarmant depresiile în România, în ultimul timp. Şi cota lor reală este mult peste cea din statistici", avertizează Cambosie.

Miniistorie romanţată a şocurilor financiare mondiale

De la criza lalelelor olandeze - 1630 la "cheta naţională" din Coreea - 1997

Actuala criză financiară din SUA este în plină desfăşurare. Ca în toate astfel de situaţii, americanii se aşteaptă ca US Federal Reserve să intervină la timp şi să stabilizeze piaţa. Aşa cum, de altfel, au sperat şi alţi cetăţeni că vor face băncile lor naţionale. Istoria crizelor financiare demonstrează că, oricum, cineva pierde. Şi pierde mult.

Mania lalelelor din 1630. Prima criză de proporţii a fost "Tulip Mania" din Olanda anilor 1630. Laleaua, o floare răspândită în Iran, Turcia şi Afganistan, a fost prima dată studiată de botanistul flamand Clusius, care, la sfârşitul anilor 1500, a plantat lalele într-o "grădină de studiu" a Universităţii din Leiden. Interesul oamenilor pentru frumoasa floare a fost foarte mare de la început. Clusius nota că, în 1598, hoţii i-au furat într-o singură noapte 100 de bulbi. În următorii ani, casele nobiliare se băteau pentru soiuri cât mai deosebite, obţinerea lor devenind o industrie de mare profit.

Treptat, laleaua a avut cereri şi în alte ţări europene, tot pentru grădinile nobililor. Nebunia a început practic când laleaua s-a pricopsit cu un virus, numit de botanişti "mozaic", pentru efectul multicolor pe care-l avea asupra petalelor, obţinându-se "soiuri" aparte, unice. În 1630, preţul unui bulb infestat putea ajunge la 76.000 de dolari, considerând valoarea de astăzi a monedei americane. În scurt timp, toată Olanda a fost cuprinsă de frenezia obţinerii bulbilor "unici" de lalea, ca apoi să-i vândă la Bursa din Amsterdam, la un preţ exorbitant. În termeni moderni, 1.000 de dolari investiţi în afacerea cu bulbi aducea profit de 20.000 de dolari pe lună.

Toată lumea îşi încerca norocul. Odată, un beţiv amărât a intrat într-o bodegă pentru "una mică" şi, ca să-şi facă poftă, a gustat câţiva căţei de usturoi, credea el. Erau însă bulbii de lalea ai proprietarului barului, care l-a băgat pe nefericit la închisoare pentru "distrugerea de bunuri inestimabile". Adevărul e că se putea evalua. Conform specialiştilor, un singur bulb "Semper Augustus" (cel mai bine cotat la bursă, cam 100.000 de dolari) făcea cât patru tone de făină, opt tone de orez, un pat din lemn masiv, de două persoane, patru boi, opt porci, 12 oi, un costum de stofă fină, două butoaie de vin, patru tone de bere, două tone de unt, o cupă de argint şi 500 de kilograme de brânză.

Toate acestea la un loc, pe un singur bulb! Şi nimeni nu credea că "piaţa lalelelor" avea să se prăbuşească vreodată. Dar, ca în aproape toate cazurile, speculanţii au dat lovitura de graţie. Autorităţile olandeze s-au hotărât să intervină pentru regularizarea preţului.

Speculanţii, având antene în guvernământ, au aflat şi au vândut brusc stocurile şi contractele de achiziţie, inundând piaţa. În mai puţin de şase săptămâni, preţul lalelei s-a prăbuşit vertiginos cu 90%. În afară de speculanţii care au provocat criza, toată lumea a pierdut, unii ce agonisiseră o viaţă, nefiind în stare să plătească datoriile la bancă sau la contractanţi. O mare lovitură pentru olandezi, care intraseră de-a valma în "afacerea laleaua". Cu toate acestea, Olanda a rămas "ţara lalelelor", iar delicata floare mai e şi azi simbolul Casei Regale.

"Acţiunea Mississippi" a îngenuncheat Anglia

În 1711, Marea Britanie avea peste 10 milioane de lire datorii în urma războiului pentru succesiunea tronului Spaniei. Ideea genială a fost să se înfiinţeze "South Sea Company", căreia îi garanta drepturi exclusive privind comerţul pe mările Sudului, implicând bogatele colonii din America de Sud şi promiţând şi monopolul asupra comerţului cu sclavi. Investitorii au fost atraşi ca musca de lampa aprinsă de cuvântul foarte comercial: "monopol". Acţiunile au fost bine vândute din start, stârnind un interes major pentru această nouă stea a prosperităţii. Nebunia s-a pornit când oficiali ai companiei au lansat zvonul că Spania a dat voie vapoarelor companiei să acosteze în toate porturile Americii Latine pe care le deţinea.

Era vorba doar de trei vapoare pe an, dar ce mai contau "detaliile". Preţul acţiunilor a crescut peste noapte şi bursa a fost invadată de cereri.

Cum o companie care se respectă trebuie să demonstreze că se înfige bine pe piaţă, prin diversificarea comerţului, s-au lansat pachete de acţiuni pentru "construcţia de locuinţe plutitoare" şi " extragerea energiei solare din legume". Nimeni n-a tresărit! Doar lui Sir Isaac Newton nu i-a mirosit a bine. Compania nu producea nimic, doar vindea "gogoşi".

Newton şi-a vândut acţiunile pentru un profit minor, de 7.000 de lire. Apoi, văzând că nu s-a produs criza, a cumpărat mai multe decât avusese. N-a avut talent de speculator. În 1718, Anglia şi Spania au pornit iar la război, încetând orice pact comercial. Criza l-a prins pe Newton cu acţiunile în braţe şi a pierdut în final 20.000 de lire. "Pot calcula greutatea corpurilor cereşti, dar în faţa nebuniei oamenilor sunt fără de ştiinţă", a spus el. Scriitorul Jonathan Swift a pierdut o avere, ceea ce l-a determinat să scrie "Călătoriile lui Guliver", o satiră la adresa societăţii britanice atinsă de snobism şi de prostie.

"Matematicianul" care a pus Franţa pe butuci

Şi Franţa era în mare căutare de inginerii financiare pentru a ieşi din marele deficit provocat de războiul pentru succesiunea tronului Spaniei. În 1715, tânărul rege Ludovic al XV-lea l-a rugat pe consilierul său de încredere, Ducele de Orleans, să-i găsească un "creier" care să redreseze finanţele, lăsate pe drojdie de Regele-Soare, Ludovic al XIV-lea. Ducele i l-a adus pe scoţianul John Law, un aventurier cu idei măreţe, care a lăsat posterităţii cuvântul "milionari" (aplicat în Franţa îmbogăţiţilor) şi bancnotele.

Născut la Edinburgh în 1671, John a fost pasionat de mic de algebră, geometrie, dar şi de ingineriile bancare. Tatăl, bijutier, a murit când acesta avea 13 ani, dar văduva a preluat afacerea cu mâini de fier şi şi-a şcolit băiatul la Londra pentru a deveni un gentleman.

Frumuşel, bun atlet, cu calificative foarte bune în studiul finanţelor, John (foto sus) deţinea şi arta galanteriei, alegându-se cu renumele de "Beau Law". Însă mai era un dandy la Londra, Beau Wilson, cu care John a intrat în conflict. Întrecerea pentru supremaţia în saloanele doamnelor s-a finalizat printr-un duel, în care Wilson a fost ucis în primele secunde, printr-o nefericită fandare, în urma căreia spada lui John i-a străpuns pieptul. Law a fost condamnat la moarte publică prin spânzurare.

A reuşit să evadeze şi a fugit prin Europa, reuşind să se facă remarcat ca expert în jocuri de noroc, folosind o schemă de calculare a riscului. La Paris, a câştigat o avere considerabilă în cele 60 de case de jocuri de noroc. Se spune că a comandat monede speciale de aur, mai mari şi mai grele, ca să le poată depozita mai eficient. Călătorea în trăsuri aurite, avea slujitori în livrea, era invitat în casele nobiliare. Aşa l-a întâlnit Ducele de Orleans, viitorul regent al Franţei, care s-a lăsat vrăjit de abilităţile sale financiare.

În 1716, a înfiinţat banca "Law & Co", în care şi-a băgat toată averea. Avea ocazia să-şi pună în aplicare ideea, de a înlocui monedele cu hârtii valorice. În 1718, "Law & Co" a devenit banca regală de stat. Cu un an înainte, înfiinţase "Company of the West", pentru exploatarea resurselor fluviului Mississippi, Louisiana şi intenţionând să monopolizeze şi comerţul cu blănuri din Canada.

Investitorii s-au lăsat ameţiţi de comerţul cu tutun, piei de castor şi de minele de aur exploatate cu mână ieftină de lucru, sclavi africani şi amerindieni, cum promitea Law. Schema lui Law a făcut milionari peste noapte şi a dus la o populare masivă a Louisianei, o grămadă de colonişti pornind spre Lumea Nouă. Generos, Law a creat o nobilime în Louisiana, vânzând titluri de conţi, marchizi, duci, el însuşi autonumindu-se Duce de Arkansas.

Law a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, iar în 1720 a fost numit ministru de finanţe. Franţa îl slăvea. Dar speculanţii au început să vândă masiv acţiunile când au aflat că Mississippi era o zonă sălbatică, iar celelalte "afaceri", doar promisiuni nerealizabile. În schimbul acţiunilor voiau monede de aur şi argint, nu bancnote. Law a dat o lege prin care nu era voie ca o persoană să deţină mai mult de 500 de livre în monede, iar datoriile să nu mai fie plătite în monede de aur şi argint.

Raziile la domiciliu au scos multe stocuri de monede la iveală, iar Law s-a ales cu gardă elveţiană pentru a-l proteja de furia mulţimii. Falimentul, al lui şi al economiei franceze, n-a putut fi oprit. În mai a demisionat, iar năvala investitorilor în sediul băncii sale a dus la moartea a 12 persoane. În decembrie, fără un sfanţ, s-a întors în Anglia, unde, ciudat, i s-a acordat iertarea pentru crima săvârşită cu 30 de ani în urmă. Probabil că meritase! Până a murit, la 58 de ani, a trăit din jocuri de noroc, deşi avea în casă tablouri de Titian, Raphael, Michelangelo şi Leonardo da Vinci.

Marea depresiune din America, 1929

În 1920, Florida devenise "Tărâmul Făgăduinţei". Afacerile imobiliare luaseră amploare. Începuseră cu vânzări de case de vacanţă pentru bogătaşi, apoi, datorită turismului, bine susţinut de publicitate, se transformase în zona cea mai căutată.

Miami, cu cazinourile sale ilegale şi barurile clandestine, atrăgea bogătaşii, iar aceştia oamenii de rând, care au făcut credite ipotecare să-şi poată cumpăra o casă. Se spunea că în Florida toţi locuitorii erau ori investitori în imobiliare, ori agenţi de vânzări. Locuitorii vechi ai Floridei s-au trezit că proprietăţile lor, care îi costaseră până în 2.000 de dolari, valorau prin 1925 peste 300.000 de dolari.

Prăbuşirea s-a produs când, din lipsă de investitori noi - care nu mai aveau terenuri de cumpărat - totul a încremenit. Consumând mai mult decât produceau, întreprinzătorii au fost sufocaţi de creditele ipotecare pe care n-au putut să le achite. Colac peste pupăză, un uragan puternic a distrus 13.000 de case, 415 oameni pierzându-şi viaţa. În 1929, piaţa imobiliară s-a prăbuşit, antrenând, ca într-un joc de domino, toate elementele economice.

Anii `80, criza petrolului kuweitian

Este considerată cea mai fascinantă şi cea mai devastatoare din istoria speculărilor financiare. Compania petrolieră "Souk al-Manakh" călărea pe cai campioni, după cum spune o vorbă arabă, atrăgând investitori "graşi", din alte ţări arabe. Kuweitienii de rând se înghesuiseră şi ei, convinşi că veniturile lor vor spori. Erau siguri că statul nu va permite prăbuşirea companiei.

La o privire mai atentă, compania însă părea un cazinou. "Cei opt Cavaleri" care deţineau majoritatea şi semnau cecuri fără acoperire de miliarde de dolari erau speculanţi neexperimentaţi. Cel mai "profilic", Jassim al-Mutawa, abia trecuse de 20 de ani. Piaţa de capital situa Kuwaitul pe locul trei în lume, dând aripi companiei mai ceva ca Red Bull. În august 1982, o femeie i-a cerut lui Jassim să-i dea banii pe cecurile sale. De unde? Vestea s-a răspândit şi totul s-a prăbuşit. Ministerul de Finanţe nu a sprijinit compania, ci a închis-o, cetăţenilor prinşi în "orgia speculativă", care voiau ajutor, fiindu-le amintite perceptele islamice. Allah nu doarme!

Frisoane recente

Criza Dow Jones din 1987. A fost cea mai mare prăbuşire a indicelui Dow Jones (media pachetelor de acţiuni importante) din istoria bursei. Într-o singură zi, pe 19 octombrie 1987, Dow Jones a pierdut 500 miliarde de dolari din valoare. Temându-se de o criză financiară, investitorii au provocat-o, de fapt, vânzând iraţional acţiuni. Milioane de dolari se pierdeau instantaneu, pentru că brokerii, având mai mulţi clienţi, nu erau găsiţi la telefon. Poliţia a înregistrat un număr foarte mare de cazuri în care brokerii au fost agresaţi de clienţi, unii fiind pur şi simplu împuşcaţi.

Criza japoneză, 1991. Conglomeratele industriale şi bancare, numite zaibatsu, luaseră avânt, pătrunzând pe pieţele occidentale cu maşini, electronice şi chiar se credea că megatrusturile Sony şi Hitachi le vor concura la greu pe cele americane IBM şi Intel. Puternica creştere economică a determinat zaibatsu să se asocieze, formând keiretsu, scoţându-se pe piaţă şi mai multe acţiuni. Piaţa imobiliară s-a dezvoltat agresiv, megatrusturile având nevoie de zgârie-nori, iar populaţia de apartamente mai luxoase. O casă lângă Tokio costa peste două milioane de dolari.

În vremea aceea, Japonia devenise cel mai mare creditor al lumii, iar noii îmbogăţiţi erau porniţi să acumuleze bunuri cu nemiluita. Cerere mai mare decât oferta, rezultat: prăbuşirea indicelui Nikkei (al bursei de acţiuni japoneze). Din cauza unor noţiuni străine europenilor, cum ar fi "giri" - datorie de onoare, criza din Japonia s-a lăsat cu multe "sepu-ku", sinucideri cu sabia, dar mai modern cu pistolul. Yakuzza, mafia japoneză, care achiziţionase acţiuni importante, ca să-şi spele banii ilegal dobândiţi, a trecut la răzbunări crunte.
Prăbuşirea Băncii Barings, februarie 1995.

Nick Leeson este omul care a falimentat Banca Barings, înfiinţată în 1762, renumită că a finanţat războaiele lui Napoleon. Era cea mai veche bancă comercială din Anglia şi banca personală a reginei Elisabeta. Nick Leeson, din biroul de director din Singapore, i-a făcut gaură după gaură, în final scufundând-o cu 1,4 miliarde de dolari pierderi în urma unor speculaţii nereuşite. Despre el s-a spus că este "cel mai ghinionist speculant" din toate timpurile, pierzând din prima şi continuând să piardă pe măsură ce se ambiţiona să dea lovitura. Despre el se vorbeşte numai la "superlativ": "perdant monumental", "şarlatan oribil", "cel mai periculos jucător de pe piaţa bancară". Singurul lui noroc a fost că, în închisoare, a reuşit să supravieţuiască unui cancer! În 1999 a fost eliberat pentru bună purtare.

Criza asiatică, 1997. Numită şi "criza valutară", a pornit din Thailanda şi s-a extins în Indonezia, Coreea de Sus, afectând şi Hong Kong, Malaysia, Laos şi Filipine. Local, este numită "criza FMI", miniştrii de finanţe susţinând că a fost o criză provocată de Fondul Monetar Internaţional. În Coreea de Sud, s-a inventat un nou cuvânt pentru oamenii străzilor, rămaşi fără case în urma crizei, "nosukcha", spre deosebire de declasaţii "purangin", paraziţii străzilor. Pentru "homeleşii FMI", aglomeraţi în gara principală din Seul, s-a făcut chetă la nivel naţional, oamenii donând la bănci bijuterii de aur şi argint, dar şi bunuri casnice. Era al doilea val de donaţii. Primul, în cadrul acţiunii "Salvaţi naţiunea", strânsese, în timpul crizei, 228 tone de aur pentru susţinerea monedei naţionale.