Un preşedinte greu de demis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ce a fost suspendat Traian Băsescu cu o majoritate zdrobitoare? Ca şef de partid, Traian Băsescu şi-a asumat rolul unui campion al luptei populare împotriva corupţiei,

De ce a fost suspendat Traian Băsescu cu o majoritate zdrobitoare?

Ca şef de partid, Traian Băsescu şi-a asumat rolul unui campion al luptei populare împotriva corupţiei, clientelismului şi altor rele din societate. Iar ca obiectiv şi-a propus să câştige pentru PD cât mai multă putere politică, economică şi simbolică. Dar, ceea este normal pentru un şef de partid, nu este normal pentru un şef al statului. Deoarece a folosit continuu atributele, influenţa şi prestigiul funcţiei de preşedinte pentru a concentra puterea în favoarea sa şi a PD, atacând deopotrivă adversari şi aliaţi, Traian Băsescu a reuşit să coalizeze împotriva sa şi a PD toate celelalte partide politice.

De ce este Traian Băsescu mai greu de demis decât de suspendat?

În primul rând, pentru că obiectivul adversarilor săi politici nu este înlocuirea lui Traian Băsescu, pentru care încă nu au contracandidat, ci silirea lui să coopereze cu partidele politice, în loc să le atace. Adevărata bătălie pentru preşedinţie este programată în 2009. În al doilea rând, pentru că partidele politice din ambele tabere pot mobiliza necondiţionat cel mult jumătate din electorat. Cealaltă jumătate este alcătuită din "nehotărâţi", care îşi orientează votul în funcţie de interesul lor imediat. Cum demiterea preşedintelui aduce după sine continuarea conflictului, majoritatea nehotărâţilor sunt înclinaţi să voteze pentru revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni şi a vieţii politice la normalitate.

Există semne că această şansă există.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite