Au plătit 700.000 lei pentru taxele locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii plecaţi la muncă în străinaătate şi pensionari au fost cei mai prompţi contribuabili

Tradiţia cozilor la ghişeele primăriei a dispărut, pentru că, în premieră, oamenii nu s-au mai înghesuit din prima zi.

Angajaţii Direcţiei Fiscale au venit la serviciu la 6.00 dimineaţa şi i-au aşteptat pe plătitori patru ore. Aceştia au fost prevăzători şi nu au vrut să-i lase pe arădeni să aştepte în frig, astfel că au deschis casieriile încă de la ora 6.00. Primii plătitori au început să apară, timid, după ora 8.00, însă nu s-a înregistrat înghesuiala din anii trecuţi, când cozile se întindeau până pe holurile instituţiei. Cei mai mulţi plătitori s-au prezentat la ghişeele Direcţiei Fiscale aflate în centrul Aradului, deşi în oraş mai există patru puncte de colectare a taxelor şi impozitelor. „Ca şi în anii precedenţi, primii care au venit la ghişee au fost, în mare parte, pensionarii. S-au luat măsuri pentru asigurarea ordinii şi au fost deschise toate casieriile“, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Arad. Responsabilii Direcţiei Fiscale din cadrul Primăriei spun că oamenii se grăbesc să-şi plătească impozitele din primele zile pentru a beneficia de reducerea de cinci la sută. Aceasta este valabilă însă până în data de 31 martie, pentru cei care-şi plătesc integral impozitele pentru clădiri şi terenuri. În Arad, ghişeele Direcţiei Fiscale sunt deschise zilnic între orele 08.00 şi 20.00, iar, pe lângă plata directă la casierii, taxele se mai pot achita la orice oficiu poştal din municipiu.

Plata online, de săptămâna viitoare
Arădenii care doresc să evite deplasarea la casierii vor putea să-şi plătească impozitele online, cu o singură condiţie: să deţină un card bancar. Directorul Direcţiei Fiscale Arad a precizat că plăţile prin sistemul online, disponibil pe pagina de Internet a Primăriei municipiului, se vor putea face doar de săptămâna viitoare. „Am primit un program gratuit care este în teste. Aceste verificări se vor face în această săptămână, urmând ca probabil de săptămâna viitoare să fie operabil pentru contribuabilii care doresc să-şi achite taxele locale şi impozitele prin acest serviciu. De asemenea, aşteptăm linia verde de la Mastercard“, a precizat Pavel Neamţiu, şeful Direcţiei Fiscale. Cei care vor să plătească trebuie să acceseze pagina web a Primăriei Arad, secţiunea „Impozite şi taxe locale“. După accesarea paginii web, se va introduce codul numeric personal, iar persoanele juridice, codul fiscal, şi se vor urma instrucţiunile. Cei care doresc factură detaliată trebuie să ceară o parolă pentru care se va depune un formular de înregistrare la Primărie.
Mulţi dintre pensionari au venit până la Direcţia Fiscală să se convingă că taxele nu s-au mărit. „Am venit doar să văd cât sunt taxele şi apoi vin să plătesc. Am crezut că poate s-au mărit şi nu am bani destui“, a declarat Elena Miklos.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite