Vom plăti şi medicul de familie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de familie şi Ministerul Sănătăţii se ceartă, pacienţii pierd şi îşi vor plăti reţetele compensate, consultaţiile şi analizele. Medicii au refuzat ieri semnarea contractului­‑ cadru pe anul 2009. În aceste condiţii, de miercuri, pacienţii vor scoate bani din buzunar atunci când vor merge la medicul de familie.

Medicii de familie au decis să nu semneze contractul-cadru şi normele de aplicare până când aceste acte nu se vor negocia în mod real cu reprezentanţii lor.

În cadrul Adunării Generale Extraordinare comune a Societăţii Naţionale şi a Patronatului Naţional de profil, care a avut loc ieri, s-a hotărât să nu se semneze contractul‑cadru pe 2009 întrucât acesta nu conţine şi propunerile medicilor.

„Nu am fost chemaţi la discuţii“

În aceste condiţii, de miercuri, 1 aprilie,  pacienţii se vor vedea nevoiţi să plătească reţetele compensate, consultaţiile şi analizele.

„Noi dorim să semnăm contractul, dar într-o formă rezonabilă. Or, noi nici măcar nu am fost consultaţi. Eu, ca medic, nu voi putea să cer bani pentru consultaţie, deşi nu ştiu din ce vom trăi, dar nu vom avea drept să dăm reţete compensate sau trimitere la analize“, a declarat Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

Mai multe nemulţumiri

Printre nemulţumirile medicilor de familie se numără şi faptul că aceştia vor fi obligaţi să asigure servicii de urgenţă. „Noi nu suntem medici de urgenţă. Aceasta este o specialitate diferită, cu atribuţii distincte şi vrem ca acest lucru să se respecte”, a declarat Doina Mihăilă, preşedintele Patronatului Naţional al Medicilor de Familie.

Medicii se plâng şi de faptul că atunci când acordă consultaţie şi tratament unui pacient care nu mai este asigurat, toate cheltuielile legate de medicaţie şi investigaţii medicale vor trebui suportate de medicul care i le-a recomandat.

„Noi sperăm ca această problemă să se rezolve, dar nu depinde de noi. Un contract presupune două părţi, însă ministerul nu a ţinut cont şi de noi. Nu văd cum acest contract‑cadru poate intra în vigoare de la 1 aprilie, nici nu a apărut în «Monitorul Oficial»”, a declarat Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

Medicii de familie s-au pripit

Pe de altă parte, Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, susţine că medicii de familie au fost consultaţi şi toate cerinţele lor au fost incluse în contract.

„Ministerul Sănătăţii a ţinut cont de recomandările şi observaţiile medicilor de familie în redactarea contractului‑cadru. La elaborarea normelor metodologice ale contractului‑cadru  urmează a fi de asemenea consultaţi reprezentanţii medicilor de familie”, a spus Ion Bazac, ministrul Sănătăţii.

Mai mult, acesta este de părere că medicii de familie s-au pripit atunci când au refuzat semnarea contractului. „Refuzul medicilor de familie de a semna contractul cadru e pripit şi nefundamentat întrucât normele metodologice nu sunt încă finalizate.

Normele metodologice stabilesc inclusiv modul în care urmează a fi desfăşurat serviciul de permanenţă precum şi plata acestuia. Invităm reprezentanţii medicilor de familie în cursul săptămânii viitoare la discuţii privind stabilirea normelor metodologice de implementare a contractului‑cadru”, a declarat Ion Bazac.

image

În această formă contractul nu poate fi semnat. Conţine o mulţime de prevederi care încalcă şi Constituţia

image


Rodica Tănăsescu
preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei

image
image

Refuzul medicilor de familie de a semna contractul e pripit şi nefundamentat, întrucât normele metodologice nu sunt încă finalizate.

image


Ion Bazac
ministrul Sănătăţii

O altă prevedere controversată

Medicii de familie sunt nemulţumiţi şi de reducerea drastică a procentului alocat medicinii de familie din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate aprobat. Acest lucru, susţin ei, va duce la deficienţe grave de acordare a asistenţei medicale primare, care vor culmina cu falimentarea unui mare număr de cabinete. În plus, şi alte prevederi ale Contractului cadru pe 2009, adoptat recent de Guvern, au stârnit protestele organizaţiilor medicilor de familie.

Noul contract susţine prescrierea medicamentelor sub forma denumirii comune internaţionale (DCI), de la 1 aprilie. Excepţie de la prescrierea medicamentelor sub forma DCI (specificând substanţa activă) vor face doar cazurile justificate medical în fişa pacientului, în concordanţă cu diag­nosticul. Însă, medicii sunt de părere că prescrierea DCI este periculoasă.

„Nu vom fi de acord cu această prescriere DCI. Există autonomia medicului care cunoaşte pacientul şi ştie cel mai bine ce trebuie să-i prescrie, iar o astfel de măsură nu are nicio relevanţă dacă prescrierea medicamentelor se face prin DCI sau prin denumirea comercială”, a explicat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor.

Ministrul Sănătăţii Ion Bazac este de părere că prescrierea medicamentelor sub foma DCI va îmbunătăţi accesul asiguraţilor la medicamente. În prezent, medicii de familie prescriu medicamentele sub denumirea comercială.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite