Piteşti: Un olandez a fost arestat pentru trafic cu marijuana şi ecstasy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cetăţean olandez a fost reţinut pe bază de ordonanţă de poliţiştii Brigăzii de Combaterea Criminalităţii Organizate Piteşti, după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă două kilograme de marijuana şi câteva sute de grame de ecstasy, în valoare de 15.000 de euro.

Cetăţeanul olandez, în vârstă de 41 de ani, a fost prins de poliţişti în timp ce scotea drogurile din rezervorul GPL al autoturismului cu care intrase în ţară. Potrivit anchetatorilor valoarea celor două kilograme de marijuana şi câteva sute de grame de ecstasy ajunge la 15.000 de euro, sumă pe încerca să o obţină şi cetăţeanul olandez, transmite corespondentul NewsIn.

Bărbatul era filat de ofiţerii BCCO de aproape un an şi pe baza probelor strânse s-a stabilit că el îi aproviziona cu droguri pe cei patru tineri din Mioveni, arestaţi în urmă cu o lună.

Cetăţeanul olandez va fi prezentat miercuri cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Argeş pentru infracţiunea de trafic de droguri.
Cei patru tineri din oraşul argeşean Mioveni reţinuţi pe data de 21 octombrie de poliţiştii Brigăzii de Combaterea Criminalităţii Organizate Piteşti sub acuzaţia de trafic de droguri se aprovizionau cu stupefiante din Olanda, drogurile fiind aduse în România de către olandezul de 41 de ani reţinut marţi seara la Piteşti.

Acţiunea de destructurare a reţelei de traficanţi de droguri a început în luna mai 2009. Primii doi membri au fost prinşi de poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Piteşti abia la sfârşitul lunii septembrie, iar ceilalţi doi, consideraţi şi dealearii principali, au fost reţinuţi pe 20 octombrie.

"Cei doi tineri reţinuţi în luna septembrie erau coordonaţi de către F.C.L. de 29 ani, fără ocupaţie, din Mioveni, persoană care le punea la dispoziţie importante cantităţi de haşiş vrac, care erau porţionate şi vândute. De asemenea, s-a stabilit faptul că F.C.L. ascundea drogurile în două locaţii dintr-o pădure aflată în vecinătatea oraşului Mioveni. În urma verificărilor, poliţiştii au găsit şi ridicat dintr-una din aceste locaţii, ca mijloc de probă, cantitatea de 214 grame de haşiş", se mai arată în comunicatul BCCO Piteşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite