Cine pierde şi cine câştigă din criză

Criza financiară izbucnită la începutul anului în Statele Unite s-a instalat serios şi pe celălalt mal al Atlanticului. Economia europeană este la rândul ei zguduită, iar unda de şoc începe să se simtă şi în România. Cu toate declaraţiile liniştitoare date de guvernanţi. Dar împrejurările nu sunt deloc favorabile. Expansiunea economică s-a bazat în bună parte pe creşterea consumului populaţiei – o populaţie care trăi

Economistul Liviu Voinea afirmă că oamenii de rând vor fi afectaţi de criza globală. Doar cei puţini care dispun de bani lichizi vor avea de câştigat, fiindcă vor putea cumpăra active ieftine.

Criza financiară se adânceşte cu toate sumele uriaşe aruncate pe piaţă de guvernele de pe ambele părţi ale Atlanticului. Devine clar, acum, că va fi afectată şi economia reală. Iar întrebarea este: cât va mai dura?

Este clar, criza se răspândeşte şi nu cred că a atins nici pe departe apogeul. Economia reală este şi ea conectată cu economia financiară, multe firme au un grad de expunere mare faţă de sectorul bancar. Apoi, sunt bănci supraexpuse la câteva domenii de activitate. De exemplu, în România băncile sunt supraexpuse la construcţii, la servicii şi la retail.

Dar construcţiile sunt printre cele mai afectate de criză!

Dacă aceste două sectoare, serviciile şi construcţiile, ar avea probleme sistemice, atunci şi multe bănci ar avea probleme sistemice pentru că au o supraexpunere. Nu va fi cazul să disperăm, dar asta e legătura între sectorul bancar şi sectorul real al economiei.

Mulţi oameni nu găsesc răspuns la o întrebare ce pare simplă, dar nu e: cum s-a ajuns aici?

Criza a început în Statele Unite anul trecut şi se propagă, fiind, în opinia mea, una a lipsei de reglementare. Avem o problemă cu pieţele financiare, cu produse financiare inovative şi insuficient sau chiar deloc reglementate. Sigur, se spune că acestea erau apanajul Statelor Unite sau, în orice caz, al economiilor foarte dezvoltate, iar noi am fi protejaţi tocmai pentru că nu avem acel grad de sofisticare al economiei şi al sistemului financiar.

De acord, însă nu mai avem nici pe departe acea protecţie pe care o aveam acum 10 ani, de exemplu, în timpul crizei asiatice. Într-adevăr, acea criză nu ne-a afectat fiindcă nu eram percepuţi ca o economie emergentă din aceeaşi categorie de ţări. 

Între timp, România a liberalizat pe deplin contul de capital ca precondiţie a aderării la Uniunea Europeană. Asta înseamnă că banii pot intra şi ieşi oricând din România, liberi. Nu trebuie să mai ceri aprobarea cuiva, nu mai trebuie să notifici pe cineva, nu mai ai o barieră administrativă.

Ţările emergente ca România sunt acum primele de care fug capitalurile speculative?

În general da, şi aici e paradoxul. Deşi oferă profiturile cele mai mari - sau poate că tocmai de aceea – pieţele emergente sunt totuşi percepute ca având un grad de risc mai mare.

Şi prima reacţie a investitorilor la apariţia unor turbulenţe este să-şi retragă investiţiile din zonele cu risc mare. Aici e şi paradoxul, că riscul perceput ca fiind mare aduce după sine şi prima de risc mai mare.  Dar comportamentul prudent, care se manifestă doar în timp de criză, îi face pe investitori să-şi retragă imediat banii din economiile pe care le percep ca având un risc sistemic mai mare.

Băncile din Romania par solide în acest moment. Dar dacă se ajunge ca băncile-mamă din Europa să aibă probleme? Să nu uităm că în sistemul bancar românesc predomină, de departe, capitalul străin.

De acord, dar nu trebuie să creăm panică pe tema asta. Sunt deja bănci europene care activează şi în România şi care sunt afectate de această criză.  Este posibil ca, aflate în criză de lichidităţi, aceste bănci să apeleze la lichidităţile filialelor din România, sub o formă sau alta. De exemplu, avem împrumuturile băncilor-mamă către filiale pe care le pot cere înapoi anticipat.

Asta înseamnă, până la urmă, o presiune mai mare pe clienţi?

Se poate întâmpla. Ar fi o presiune pe filialele locale ale băncilor care sigur se vor transfera asupra clienţilor. Oricum, efectul cert al unei crize financiare internaţionale, chiar dacă ne-ar afecta pe noi în cel mai blând mod cu putinţă,  va fi creşterea costului creditării. Asta este cert. Deci, mâine va fi mai scump un împrumut decât azi. Şi poimâine va fi mai scump decât mâine.

Sprijin pentru politicile publice

Liviu Voinea este directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), organizaţie creată în 2004 de nouă tineri economişti, plus Societatea Română de Economie ( SOREC), creată în 1992. GEA furnizează rapoarte şi analize care privesc buna guvernare şi politicile publice în domeniul economic. De asemenea, GEA sprijină mediul de afaceri local pentru a promova competitivitatea şi pentru a face faţă concurenţei din spaţiul Uniunii Europene. Grupul realizează analize economice, studii de piaţă, monitorizări şi analize de proiecte. 

"România trăieşte pe credit şi creşte tot pe credit"

România trăieşte periculos pe credit?

România trăieşte pe credit şi creşte pe credit, inclusiv la nivel individual. Pentru prima oară, economiile populaţiei  în bănci au fost depăşite de creditele populaţiei din bănci. Avem o populaţie din ce în ce mai îndatorată. Sigur, am auzit argumentul că în Europa de Vest gradul de îndatorare este mult mai mare.

De acord, dar s-a ajuns acolo în 50-60 de ani. La noi, creditul neguvernamental era acum 6 ani de 7% din PIB, iar astăzi este 40%. Populaţia şi-a făcut  nişte calcule. Dacă mi-a crescut salariul cu 20-25% în fiecare din ultimii 5 ani, pentru că aşa arată statisticile, atunci şi anul viitor o să crească tot cu 20-25%. Or, nu se poate întâmpla asta, nu e sustenabil. Ritmul de creştere al salariilor va încetini.

Şi la nivel macroeconomic?

Şi la nivel macro-economic este o creştere bazată pe consum care se duce tot în consum. Este într-un fel o spirală. Consumul gospodăriilor a dus în sus creşterea economică, iar guvernul o consumă, la rândul său, pe salarii, pensii. Atunci când ai rate mari de creştere economică nu este firesc să ai şi deficite bugetare mari. Este profund greşit.

Dimpotrivă, atunci când ai de unde, e bine să reduci anumite cheltuieli bugetare ca să le reorientezi către investiţii.  Nu atunci când deja ai ajuns la limita de deficit! Noi, anul acesta, probabil că vom depăşi cu 3% deficitul bugetar, eu cred că va fi chiar 3,4% din PIB. Şi, odată ajunşi acolo, noi ne vom pune problema anul viitor: de unde vom face toate investiţiile suplimentare în infrastructură, în cofinanţarea fondurilor structurale, în despăgubirile la Fondul Proprietatea, care nu s-au dat nici până azi, în subvenţiile în agricultură care nu s-au dat nici până la ora actuală.

De unde? Am fi avut şansa în anii aceştia, cu aceste rate mari pe creştere de 7-8-9%, să facem reduceri de cheltuieli bugetare fără ca populaţia să simtă. Acum vor trebui să fie refăcute, dar pentru că ratele de creştere vor fi inevitabil mai mici, de 4-5%, populaţia va simţi.

"Discutăm mai mult cu Banca Naţională"

Cu GEA am participat, atunci când am fost solicitaţi, la formularea de politici. Am participat chiar pro-bono. De exemplu, Guvernul Tăriceanu I, în 2005-2006, ne-a solicitat într-o serie de grupuri de lucru, unul pentru stimularea exporturilor, unul pentru IMM-uri, unul pentru Strategia Naţională de Cercetare-Dezvoltare. Nu am cerut bani pentru asta.

Am mai fost implicaţi, în urma unor licitaţii, în realizarea unor strategii pe anumite domenii, de la industria textilă până la strategiile de dezvoltare ale unor localităţi. Însă, în general, e discutabilă măsura în care opinia noastră este luată în seamă. Noi oricum avem trecut în statut ca mai mult de jumătate din finanţare să nu fie din bani publici. Vrem să ne păstrăm independenţa.

Dacă este să ne referim la actuala criză financiară, nu ne-a cerut nimeni părerea. Suntem în legătură doar cu Banca Naţională, în sensul că această instituţie mai organizează, la anumite intervale de timp, întâlniri cu analiştii. Şi mai mulţi dintre membrii noştri sunt invitaţi să participe. Practic, suntem consultaţi şi informaţi, alături de alţi analişti, cu privire la anumite decizii.

"Acum e Crăciunul. Toţi cheltuie"

Există riscul ca România să sufere în următorii ani o reducere drastică a creşterii economice sau chiar să intre în stagnare? Mă refer la aşa-numita “aterizare dură” de care a avut parte, de exemplu, vecina noastră Ungaria.

Suntem o economie bazată pe credite. Consumul pe care-l avem e bazat tot pe credite şi creditele încep să se scumpească. Sigur că în aceste condiţii rişti - şi rişti mult. Partea bună este că noi avem un potenţial de creştere neexplorat. Avem încă de unde să reducem din cheltuieli, sigur că nu le vom reduce până să ne ajungă cuţitul la os. La noi, în campania electorală este euforia cheltuielilor, nu a reducerilor!

Acum, o lună-două nu mai contează. Acum e Crăciunul. Problemele vor veni după. Oricine va fi ministru de Finanţe va trebui să o ia de la capăt şi să vadă de unde se pot face reducerile de cheltuieli bugetare şi ce se poate face să crească veniturile bugetare.

Deocamdată, suntem cu toţii foarte veseli, suntem ca în pauza mare la şcoală. Cheltuim şi iar cheltuim. Mai mult decât atât, cheltuim pe datorie. Pentru că şi ţara şi firmele cheltuiesc pe datorie, iar datoria externă însumată a României, publică şi privată, a crescut de patru ori în ultimii patru ani. A ajuns la jumătate din PIB. Este foarte mult. Şi pe ce a crescut, se vede în ceva? Nu, nu se vede.

Ba da, se văd vreo 5 km de autostradă! Da, nu se vede nimic, nici în infrastructura de transport, nici în cea de educaţie, nici în cea de sănătate. Iar când în sfârşit vor trebui făcute toate acele cheltuieli, nu vom mai avea din ce, pentru că vom avea rate de creştere mai mici.

Am trăit bine, dar pe datorie, când am fi putut trăi bine şi fără această datorie. Iar acum situaţia devine mai grea pentru că datoria ne va costa mai mult. Deci, ca să ne împrumutăm şi noi, populaţia, vom plăti mai mult. Şi noi, ca stat, vom plăti mai mult pentru că în perioadă de criză, inevitabil, costul finanţării creşte. Cu cât sunt mai puţini bani pe piaţă, cu atât creditul devine mai scump.