"Din patru ani, aproape doi sunt irosiţi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

vorbeşte despre problemele ieşenilor. Zilele acestea s-au împlinit doi ani de la alegerile locale. Practic, primarul Iaşiului a ajuns la jumătatea mandatului.- Domnule Gheorghe Nichita,

vorbeşte despre problemele ieşenilor. Zilele acestea s-au împlinit doi ani de la alegerile locale. Practic, primarul Iaşiului a ajuns la jumătatea mandatului.
- Domnule Gheorghe Nichita, presupunând că sunteţi un simplu ieşean, şi nu primar, sunteţi mulţumit de modul cum a fost administrat oraşul?
- Există o inerţie în dezvoltarea oraşului, o întârziere în ceea ce încercăm să facem, datorită faptului că apar dispute politice. Din patru ani de mandat, aproape doi ani sunt irosiţi, pentru că pierdem foarte mult timp în dezbateri politice sterile. Una peste alta, sunt lucruri cu care mă pot lăuda şi lucruri care ar fi putut fi urgentate.
- Primăria doreşte să împrumute aproximativ 86 milioane de euro pentru a realiza câteva dintre proiectele importante pentru oraş. De ce a fost nevoie să aşteptaţi doi ani?
- Sunt proiecte care nu găsesc finanţare la nivelul guvernului şi trebuie să recurgem la creditare. Dacă vom adera la UE, vom avea şansa de a le continua cu fonduri structurale. Ele trebuie însă să înceapă. Vor fi proiecte pe care le voi termina în mandatul meu, vor fi altele pe care doar le voi începe. Au întârziat pentru că Iaşiul nu a fost pregătit să acceseze linii de finanţare.
- Construirea de locuinţe sociale este una dintre priorităţile dumneavoastră, anunţate la început de mandat. Ce aţi reuşit să faceţi şi câte cereri pentru locuinţe sunt în acest moment la primărie?
- Avem vreo 58 de locuinţe sociale pe care le vom preda la cheie în acest an. Sunt însă mii de cereri, mai ales din partea celor care locuiesc în case ce pot cădea la primul cutremur. O altă prioritate sunt chiriaşii care locuiesc în case retrocedate.
- O alternativă la împrumuturi ar fi atragerea de investitori. Se vorbeşte foarte mult de atragerea lor, însă aceştia s-au plâns de greutatea cu care obţin tot felul de autorizaţii. Cum explicaţi această birocraţie?
- Există vreo primărie de care un investitor să nu se plângă?... Nu de puţine ori s-a întâmplat ca tocmai investitorii, momindu-i pe funcţionari, să-i deformeze.
- În dese rânduri v-aţi manifestat nemulţumirea faţă de funcţionari. Este vorba de incompetenţă sau şi de rea-credinţă?
- Există mentalităţi care nu îşi mai au locul. Oamenii sunt învăţaţi să vină să îşi bea cafeaua şi să depene poveşti. Puţini sunt aceia care vin să muncească şi care au conştiinţa că sunt în slujba cetăţeanului. Eu aş vrea să îi dau funcţionarului din primărie o demnitate. N-am ajuns încă acolo, şi cred că vom ajunge foarte greu…
- Siguranţa cetăţeanului a fost dintotdeauna o problemă. Recent a fost înfiinţată Poliţia Comunitară. Din punctul dumneavoastră de vedere, îşi dovedeşte eficienţa?
- şi încă cât… Este însă mult de lucru la mentalitatea poliţiştilor comunitari, să îi facem să înţeleagă cât de utili sunt, cât de bine trebuie să se pregătească. Aştept legea poliţiei locale, în care vom prelua şi cea rutieră, şi atunci poate vom reuşi într-adevăr să asigurăm ordinea publică.
- Ca primar, sunteţi expus criticilor. Nu de puţine ori aţi acuzat presiuni politice, mai ales din partea prefectului Radu Prisăcaru. Domnule Gheorghe Nichita, câteodată nu vă vine să lăsaţi totul baltă şi să nu mai candidaţi?
- Câteodată şi soţia mea îmi spune acasă: "Ce îţi trebuie primărie, prea multă bătaie de cap, îţi macini sănătatea. Cum trăim acum, trăiam şi înainte, nu ai venit la primărie să te îmbogăţeşti." Sunt, de foarte multe ori, momente în care îmi este foarte greu. Recunosc, dar nu sunt un laş. Eu văd în demnitatea pe care o am o misiune: de a face bine Iaşiului. Iaşiul poate redeveni ceea ce a fost cândva.

Bilanţul pe anul 2005
Primarul Gheorghe Nichita şi-a prezentat, sâmbătă, bilanţul pe anul 2005. Însoţit de directorii de regii, primarul Nichita a mers prin oraş pentru a arăta ce s-a realizat în anul precedent. Înainte de a pleca însă în pelerinaj, Nichita a găsit în curtea Primăriei Iaşi un căţel, pe care l-a adoptat. Câinele a stat sâmbătă dimineaţă în anticameră. "O să îl dau cuiva, căci dacă va rămâne în primărie, ar putea cere şi drept de vot în şedinţe", a glumit Nichita. Primarul Iaşiului a spus că este mulţumit de ceea ce a reuşit, dar, în acelaşi timp, a precizat că mai sunt multe de făcut. Pe de altă parte, consilierii municipali PNL nu împărtăşesc opinia primarului Nichita în legătura cu realizările municipalităţii. Consilierii au precizat că nu sunt de acord ca "ieşenii să fie nevoiţi să plătească zeci de ani pentru împrumutul de aproape 90 de milioane de euro, pe care primarul îl vrea pentru a realiza unele obiective importante". În replică, primarul a declarat că nu se aştepta la altceva de la consilierii liberali, care, în opinia sa, vor să îl compromită în faţa ieşenilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite