VIDEO Parada militară de Ziua Naţională a României a strâns 10.000 de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 10.000 de oameni s-au strâns, marţi, în zona Arcului de Triumf în aşteptarea paradei militare de 1 Decembrie, politicieni şi oficiali militari depunând deja coroane de flori, marţi dimineaţă, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol.

Peste 1.300 de militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Protecţie şi Pază au participat, de la ora 11.00, la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Comandantul paradei de 1 Decembrie a fost generalul-maior Ion Pâlşoiu, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre. Generalul Pâlşoiu a fost primul comandant al „Scorpionilor Roşii” (militarii Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab”) care au participat la misiuni în Irak şi Afganistan.

În cadrul paradei, au defilat şi militari de la Batalionul 2 Infanterie "Călugăreni", Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele", Batalionul 60 Paraşutişti "Băneasa-Otopeni", Brigada 1 Rachete Sol-Aer "General Nicolae Dăscălescu" şi Batalionul 307 Infanterie Marină.

Galerie foto: Parada militară

Mai citiţi şi:

Bucureşti: Sărbătoare cu fasole,cârnaţi şi parade GALERIE FOTO

Ploieşti: Ziua Naţională - speranţă pentru tineri, deznădeje pentru veterani

Oradea: Fasole cu cârnaţi, defilare şi concerte de Ziua Naţională

Botoşani: Ziua Naţională sărbătorită de jandarmi

Turnu Severin: Fotbal şi folclor în Severin de Ziua Naţională

Pe sub Arcul de Triumf au trecut şi studenţii Academiei Tehnice Militare, Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu", Academiei Forţelor Aeriene "Henri Coandă", Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" şi elevii Colegiului Militar Liceal "Dimitri Cantemir".

La parada organizată de 1 Decembrie, spectatorii au admirat şi tehnica militară de care dispune, în prezent, Armata română. Astfel, zona a fost survolată de avionul de transport C-130 Hercules, aeronava AN-30 şi AN-26, avionul IAR-99 Şoim, trei formaţii a câte trei avioane MIG 21 Lancer şi elicopterul IAR Puma Naval 142.

De asemenea, pe sub Arcul de Triumf au trecut maşinile de luptă Humvee M-1113, autovehiculele blindate URO Vamtac, transportorul de trupe Piranha III C, maşina de luptă a infanteriei 84 M „Jderul”, transportorul amfibiu blindat B 33 „Zimbrul”, tancul TR 85 M1 „Bizonul”, sistemul de artilerie LAROM, complexul antiaerian tractat 2 x 35 mm „OERLIKON”, complexul antiaerian autopropulsat "Ghepard", autostaţiile radio HARRIS sau sistemul de rachete sol-aer cu baza la sol HAWK.

Parada s-a încheiat cu defilarea detaşamentul Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

La 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1.228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite