10 ani de nedreptate pentru un nevinovat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Francisc Trombiţaş, bistriţeanul acuzat pe nedrept de cinci crime, s-a stins din viaţă exact la 10 ani de la arestare. În 21 octombrie 1999, viaţa lui s-a transformat într-o dramă. A fost arestat dintr-o greşeală şi întemniţat aproape un an. În 21 octombrie 2009, a murit cu regretul că cei vinovaţi nu au plătit.

 Coşmarul lui Francisc Trombiţaş a început în 21 octombrie 1999, pe când avea 63 de ani. Atunci, bărbatul a fost arestat pentru uciderea cumnatei sale, Viorica Trombiţaş, în casa acesteia din localitatea bistriţeană Sălcuţa. Potrivit rechizitoriului, femeia cu care se presupunea că acesta ar fi avut o relaţie a fost violată şi apoi strangulată cu un ciorap.
De la această crimă, anchetatorii au extins capetele de acuzare la alte patru omoruri din aceeaşi localitate, care figurau cu autori necunoscuţi. Acestea s-au produs în anii 1992-1994 şi de atunci până la prinderea presupusului asasin, poliţiştii dădeau note informative periodic, fără să aibe însă ce raporta.
Francisc Trombiţaş s-a trezit că este acuzat şi de uciderea Domniţei Macarie, Anicăi Rus, Elenei Conţ şi a lui Ioan Frătean, în condiţii ciudate în aceeaşi localitate, Sălcuţa, unde omul presta munci ocazionale prin diferite gospodării. În mod bizar, Trombiţaş a recunoscut iniţial toate omorurile, inclusiv în cadrul unei conferinţe de presă organizate atunci în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Supus la presiuni

Fiul său, Alexandru Trombiţaş (51 de ani), rezident în SUA, spune acum că părintele său a cedat în faţa presiunii anchetatorilor şi a recunoscut fapte pe care nu le-a comis niciodată: „Mi-a povestit că a fost anchetat noaptea şi supus unor presiuni extrordinare. Unul îl lasă, altul îl lua la întrebări. Nu a vrut însă să povestească exact ce i s-a întâmplat atunci, era ceva legat de familie. Mi-a spus doar că nu l-au bătut“, relatează fiul care nu l-a abandonat niciodată. „L-au arestat fără să aibă nicio probă directă împotriva lui: nici amprente, nici probe ADN, nimic“, explică Alexandru Trombiţaş

Un an după gratii

Bătrânul Trombiţaş a petrecut 13 luni în arest şi a fost eliberat medical, după ce a suferit o paralizie severă în timp ce era la închisoare, care l-a împiedicat să-şi mai mişte picioarele şi mâinile.Procesele sale s-au prelungit însă timp de 10 ani, iar abia în 29 mai 2009, Înalta Curte de Justiţie a stabilit că faptele nu au fost săvârşite de el.

Proces pentru daune morale

 În luna septembrie, Francisc Trombiţaş (foto) a dat statul român în judecată pentru traumele suferite, cerând daune morale de 5 milioane de lei. Prima înfăţişare a fost stabilită pe data de 15 noiembrie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite