A murit pentru o fotografie spectaculoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr a murit, ieri, înecat în apele cascadei din Răchiţele (judeţul Cluj), după ce s-a prăbuşit în gol în timp ce căuta o poziţie bună pentru o fotografie.

Ieronim Rognean din Cluj avea 21 de ani şi plecase în drumeţie spre cascada Vălul Miresei împreună cu mai mulţi prieteni. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 15.00. Tânărul a vrut să facă o fotografie de aproape cascadei, dar s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit în gol.

N-a putut să se ţină de coardă

Şeful Salvamontului din Mărgău, Florin Mihuţ, a ajuns la cascadă în câteva minute după ce a fost anunţat de accident, deoarece se afla în apropiere.

Alpinistul s-a ancorat în coardă şi a coborât până în apropierea victimei, care era conştientă încă. „I‑am strigat să mă apuce de picioare şi i‑am legat o mână cu coarda“, ne-a spus Mihuţ după încheierea operaţiunilor.

Din păcate, tânărul nu a putut să se ţină, iar frânghia cu care fusese ancorat de membre, de care trăgeau turiştii din partea superioară a cascadei, a alunecat, fiind înghiţit imediat de vârtejul cascadei.

Trei ore le-au trebuit apoi salvamontiştilor, ajutaţi de pompieri şi de scafandri, pentru a scoate trupul neînsufleţit al băiatului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite