342 metri cubi de lemne, tăiate ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fondul forestier de stat, Direcţia Silvică Mureş a constatat, în primele şase luni ale anului, 93 de infracţiuni de tăieri ilegale, care înseamnă 342 de metri cubi, cu o valoare totală

În fondul forestier de stat, Direcţia Silvică Mureş a constatat, în primele şase luni ale anului, 93 de infracţiuni de tăieri ilegale, care înseamnă 342 de metri cubi, cu o valoare totală de 66.283 RON.
Ioan Chirteş, directorul DSM, a declarat că la aceste infracţiuni se adaugă 298 tăieri sancţionate contravenţional, la un volum de lemn tăiat ilegal de 118 metri cubi. "Îmbucurător este faptul că nu s-au înregistrat defrişări sau incendii. După schimbarea legislativă de anul trecut, Romsilva a încheiat contracte de pază şi cu proprietari privaţi, astfel că a mai efectuat controale pe încă 50.000 de ha. Acolo au fost depistate 36 de infracţiuni, la care se adaugă 198 de sancţionări contravenţionale plus amenzile pentru circulaţia ilegală a materialului lemnos şi cele după controalele la instalaţiile de debitare", a spus Chirteş, precizând că Direcţia Silvică a aplicat anul acesta amenzi în valoare totală de 241.000 de lei noi. "E însă rău că mai sunt păduri ce nu au contracte de administrare nici cu Direcţia Silvică, nici cu alte ocoale private. Conform legii, proprietarii au fost sancţionaţi pentru că termenul-limită până la care trebuia să intre în legalitate a fost luna aprilie a acestui an. Din păcate, nimeni nu poate spune exact cât lemn s-a tăiat ilegal de aici. Vestea şi mai proastă este că, şi dacă se găsesc cioatele rămase în urma tăierilor, nimeni nu poate dovedi că proprietarul este făptaşul, întrucât acesta oricând poate spune că lemnul i-a fost furat", a declarat Ioan Chirteş, şeful DSM.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite