Un maramureşean porneşte cu biserica la târg

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujenii din cartierul Mărăşti au observat, în aceste zile, apariţia unei noi biserici în zona gropii cu pavilionul expoziţional, de pe Bd. Aurel Vlaicu, alături de alte două aşezăminte de

Clujenii din cartierul Mărăşti au observat, în aceste zile, apariţia unei noi biserici în zona gropii cu pavilionul expoziţional, de pe Bd. Aurel Vlaicu, alături de alte două aşezăminte de cult, finalizate sau în construcţie. Ei au primit asigurări din partea constructorilor că este doar o expunere temporară la Ambient Construct, manifestarea anuală dedicată materialelor de construcţii, organizată de Expo Transilvania.
În premieră pentru România, la o expoziţie de materiale de construcţii, va fi prezentată şi o biserică, în spaţiul exterior manifestării. Este vorba despre o biserică din lemn, adusă de la o firmă din Maramureş, destinată unui beneficiar din Chişinău. Potrivit patronului firmei Rustic, Cornel Cuşner, activitatea de construcţie a bisericilor a început după câştigarea unui concurs pentru ridicarea unei biserici, pentru comunitatea românilor din Geneva, în urmă cu zece ani. Până atunci, fiu de meşter popular, se ocupa, împreună cu tatăl său, de renovarea de biserici din lemn. După prima realizare, au continuat construcţia de biserici din lemn, reuşind până astăzi să ridice 20 de noi biserici şi să renoveze alte 20, în ţară şi străinătate - Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Belgia.
Angajaţii sunt fidelizaţi
Bisericile se ridică după proiectul unui arhitect, specializat în reabilitatea monumentelor istorice, la comandă, de dimensiuni mai mici sau mai mari, în funcţie de dorinţa clienţilor. O biserică medie, similară cu cea care va lua drumul Moldovei, necesită circa trei săptămâni de muncă în atelierul firmei şi alte două săptămâni pentru asamblare la locul final. Acest exemplar aduce firmei încasări de circa 45 mii de euro. Secretul stabilităţii colectivului de peste 50 de angajaţi ai firmei este fidelizarea prin retribuţie, prin oferirea unei mese zilnice, dar şi prin deplasarea alternativă în străinătate, pentru montarea obiectivelor exportate. Meseria a învăţat-o de la tatăl său, în Suciu de Sus - Maramureş, urmând în paralel Dreptul, la fel ca şi soţia sa, care îl ajută la contabilitate. Una dintre fiice urmează un liceu de artă, iar tatăl speră că se va orienta către arhitectură, pentru a continua tradiţia începută de generaţii. Cornel Cuşner participă la instrucţia propriilor angajaţi, cărora le explică ce este draniţa (acoperişul) din şiţă, chertarele, adică îmbinările, sau romanatele, adică arcadele din faţă. Pe lângă meseriaşii în lemn, din satele maramureşene, în activitatea sa este ajutat de familie, dar şi de un colectiv de specialişti în rezistenţă şi structuri. Unul dintre coordonatorii echipelor de muncitori este şi el moştenitorul meseriei din familie. Ioan Rus Jr. a învăţat, alături de tatăl său, să lucreze la pregătirea buştenilor, prelucrarea şi asamblarea acestora. Este din Bârsana, de unde unul din doi localnici ştiu meseria. Cuşner ne-a declarat că face faţă cu greu comenzilor, având acoperită 80 la sută din activitatea pe acest an a firmei. La sfârşitul săptămânii trecute, a recepţionat trei biserici şi are deja comenzi pentru alte şase. Una dintre acestea va fi destinată Campusului universitar din Haşdeu. "O dedicăm special înfiinţării noii Mitropolii a Ardealului de Nord", ne-a spus Cuşner.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite