Ai lu’ Moromete l-au „votat“ pe Obama

Sătenii din Siliştea-Gumeşti îl acceptă cu braţele deschise pe Barack Obama ca lider mondial.Pentru silişteni, facerea şi desfacerea politicii au rămas moştenire de pe vremea lui Iocan. Acum, după ce l-au votat pe Obama, ei se tem, mucalit, pentru viaţa acestuia.

În Siliştea-Gumeşti timpul respiră rar, cadenţat, măsurat numai de alternanţa noapte-zi sau de succesiunea anotimpurilor.  Alegeri prezidenţiale, crize mondiale, căderi ale bursei etc., toate stau pentru ei sub semnul lui: “Aha, parcă am auzit ceva …”.

Ei bine, acest “ceva” devine mai mare sau mai mic ca importanţă în funcţie de propriile lor nevoi personale. De exemplu, dacă ar avea ei pensii mai mari,  alt­fel s-ar învârti discuţiile lor despre politică.

Uliţa cu nume pierdut

Ca să se bucure de soarele cald de noiembrie, nea Tudor Dumitru a ieşit pe băncuţa de la poarta casei să mai măsoare din ochi  pe cei ce trec pe uliţă (“… nici nu ştiu cum se numeşte, dă-o-n mă-sa, că de 50 de ani de când stau aici nu mi-a zis nimeni cum se numeşte!”, spune  râzând).

Vorbeşte arătându-şi dinţii din faţă îmbrăcaţi total într-un  material galben (o fi aur?) şi, ca în povestea cu castravetele, indiferent de unde ar începe discuţia, tot la singura lui problemă ajunge: pensia. Are 71 de ani şi nu pare să îl intereseze prea mult frământările omenirii.

"Nu ştiu ce să spun, că sunt bătrân, mie îmi arde de America?! Or fi fost alegeri, da’ mă bag eu în alegerile lor? Ce, ei se bagă în ale mele? Nu mă uit la televizor la chestii d-astea, mă uit la muzică, la aia de-o cântă ai noştri. Şi dacă câştigă Obarama ăla, ce? Îmi dă mie ceva? Face pentru mine ceva, cu ce mă ajută? Eu, dacă e să spun ceva, nici pensia nu o mai am bună, că nu mi-au trecut-o toată ăia în foaia de muncă…”

Eruditul nea Săndel

Fără griji, în apropierea casei lui Tudor G. Alexandru (62 de ani),  un cârd de gâşte “fac politică” gâgâind de zor pe malul gârlei “Pârâul Câinelui” bălăcindu-se în apa murdară. Nea Săndel tocmai dusese cu căruţa bălegar la lucernă şi se întorsese la masa de prânz. S-a scuzat că e îmbrăcat “de bălegar”, s-a îndreptat de spate şi cu un aer de profesor la catedră a intrat demn în istoria Americii: “Aaaa, au avut loc cu ăsta, cu Hobana (corectat, revine!) da, domnule, Obama.

Păi a avut 52%. Dar … să facem o paranteză. Eu de când ştiu, începând de la Nixon şi aşa mai departe, retro vorbind, nu a fost niciun conducător de culoare. Dar eu zic că n-o să facă o politică după culoarea pielii, adică şi o politică a albilor. Noi am avut şi vom avea bune relaţii cu America şi vom face şi cu el axa aia celebră, Bucureşti-Londra-Washington”.

Pe “linia lui Moromete” vine ţaţa Petre Rada (62 de ani) cu nişte sacoşe cu lapte pentru rude: “A ieşit preşedinte Obanana ăla, că nici nu-i nimeresc numele. L-am văzut la televizor, am făcut cunoştinţă cu el. Da’ crezi că  e bine şi-acolo?  Că ăia se ceartă ca şi ai noştri. Şi ne ajută cu ceva?

Că eu am muncit la colectivă 30 de ani şi am ieşit cu 500 de mii. Acu’ îmi făcură şi mie trei milioane. Ia să aibă Obanana ăsta salariu cât pensia mea, să vedem, îi  convine?”.  Se lasă greu pozată, îşi aranjează mai bine broboada pe cap („…că nu vreau să mă vadă Obanana aşa!”) şi pleacă să ducă laptele.

În locul lui Iocan, Dumitru

La capătul liniei Moromeţilor se află singura fierărie din comună. Nu e a lui Iocan, ci a lui Nicolae Dumitru. Se laudă că l-a cunoscut în carne şi oase pe adevăratul Iocan. E vesel nevoie mare că a venit “televiziunea”  la el.  Zice că a mai dat interviuri chiar în curtea asta, lângă nicovală.

“Sunt tânăr-tânăr… Să daţi cu tinereţea colo …, am 83 de ani!” Îmbrăcat sumar, spărgea lemne pe o buturugă. “Nu e aci fierăria lui Iocan, ci mai încolo. Da’ pe mine mă vizitează televiziunile, că zice că sunt un fel de urmaş de-al lui. Da’ nu sunt eu, sunt unii ai lu’ Marinescu, nepoţi de-ai lui. Cu alegerile am auzit că a ieşit unu’ de culoarea mea, aşa”, zice râzând în timp ce arăta spre faţa înnegrită de fum, dar şi din naştere.

“A ieşit Oban, da! Dar eu cred că n-o s-o mai ducă mult negrul ăsta, că l-au omorât ei pe Kennedy că era alb, darămite  pe ăsta. Ăia sunt hotărâţi, domnule! Chiar dacă el a ieşit cu trei sute şi ceva la sută. L-am cunoscut la televizor, e democrat, e cu poporu’, da-l omoară că nu e alb de-al lor. Eu îi doresc să conducă cu toată puterea lui, că cineva l-a ales, nu? Importanţa pentru noi ăştia din Siliştea c-a ieşit el e mediocră.

Păi ne încălzeşte cu ceva? Ete, pe mine mă încălzeşte lemnele astea de le tăiai …  În rest, băiatul meu e cu serviciul lui, nevastă-mea e pe aici prin sat, toate bune”. La două uliţe depărtare peste locul unde fusese adevărata fierărie a lui Iocan, în spiritul economiei de piaţă, nepoţii ridicaseră un butic portocaliu.

Politică „la una mică”

Lângă gardul unui băruleţ stau roată nea Dogaru Marin, zis Bibalacu, Năstase Ion, zis Bădel, declarat rudă cu Marin  Preda, şi Ciobanu “Francu” Ion. Iniţial vorbeau de ale lor,  deşi tot la americani se raportau. Unul dintre ei  tocmai îşi făcuse un pătul.

“Păi vezi că eşti prost?!, zice altul. De ce nu-ţi făcuşi şi tu pătulu’ ca americanii, care îşi încep casa de sus în jos, nu de jos în sus, ca tine! D-aia nu-ţi ieşi construcţia!”.  După ce au râs de li s-au blocat fălcile, au devenit serioşi: “Ce treabă avem noi cu ăia din America? Noi suntem ca un adaus acolo.

Păi, ăia conduc lumea, nu noi! Nouă ne cer doar să participăm cu trupe, economic şi nu ni se dă nimic la schimb! Da’ să vedem ce face, că noi numai l-am ales”. “Hoo, bă, că nu l-am ales noi!”, sare unul. “Da, mă”, zice nea Bădel care începuse discuţia ,“nu l-am ales noi, da’ e ca şi cum l-am fi ales. Vă spun că şi din ţara noastră l-a ales cineva. Un d-alde Băsescu, un 
d-alde Tăriceanu…”. 

“Ce legătură au, bă, ai noştri cu ăia?”, se ridică nea Bibalacu. „Au, au“, se întoarce nea Bădel, „păi nu fac împreună politica lumii?”. “Ai, bă, fac pe dracu’! Ăştia nu sunt în stare să facă politică aci la noi şi se bagă în politica americanilor…

” Şi dă-i înainte tot aşa, mai mult de un ceas.  În mijlocul satului, la “Centrul Memorial”, bustul lui Marin Preda asistă impasibil la toate facerile şi prefacerile umane, aidoma  bustului din lut ars al lui Moromete, din fosta fierărie a lui Iocan când timpul nu mai avea cu ei răbdare.

 Şi, ne ajută cu ceva? Eu am muncit 30 de ani la colectivă şi am ieşit cu 500 de mii. Acu’ îmi făcură şi mie trei milioane. Ia să aibă Obanana ăsta pensia mea, să vedem, îi  convine?

Rada Petre, localnică

 Păi a avut 52%. Eu de când ştiu, începând de la Nixon, retro vorbind, nu a fost niciun conducător de culoare. Dar eu zic că n-o să facă o politică după culoarea pielii.

Tudor Alexandru, localnic