Un an de la tragedia de la Petrila: vinovaţii sunt în libertate

adevarul

Publicat: 16.11.2009 21:21

Ultima actualizare: 10.08.2022 05:38

La un an de la explozia care a ucis 13 mineri, vinovaţii sunt încă în libertate, iar ajutoarele pentru copiii victimelor vin cu ţârâita. Oraşul hunedorean continuă să fie un monument al deznădejdii. Familiile celor 13 mineri decedaţi la Petrila, în dubla explozie de la 15 noiembrie 2008, sunt indignate de tergiversarea procesului celor trei vinovaţi.

Citiţi şi:

În urmă cu câteva luni, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Petroşani au întocmit un rechizitoriu la baza căruia stau aproximativ 300 de declaraţii ale angajaţilor de la Exploatarea Minieră Petrila.

Au fost puse pe hârtie numele a cinci vinovaţi: Aurelian Necula (fostul director al minei Petrila), Gheorghe Roşu (fost inginer-şef de securitate minieră), Dan Ştefan Ungur (fost şef al Sectorului Aeraj), Ervin Dorel Holingher (inginer şef sector I producţie) şi Iosif Brad (inginer-şef producţie).

Ultimii doi nu fac obiectul cercetării, întrucât au decedat în accidentul de pe 15 noiembrie 2008. Procesul celor trei a fost tergiversat de avocaţi, care au cerut până acum două amânări. Mâine, 17 noiembrie, are loc a treia înfăţişare. Rudele victimelor vor ca vinovaţii să fie cercetaţi în arest şi să fie suspendaţi din toate funcţiile pe care le deţin în cadrul Companiei Naţionale a Huilei.

De asemenea, rudele a şase dintre minerii morţi acum un an cer despăgubiri totale de 550.000 de euro. Necula, Roşu şi Ungur, care sunt acuzaţi, între altele, de ucidere şi vătămare corporală din culpă, spun că defuncţii Ervin Dorel Holingher şi Iosif Brad sunt singurii responsabili pentru cele două explozii de metan. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei foşti şefi de la Exploatarea Minieră Petrila riscă pedepse cu închisoarea de până la 18 ani.

Fuga de răspundere a foştilor şefi de la Petrila şi vieţile omeneşti cuantificate în cifre rotunde completează o poveste urâtă care a început în primele zile din noiembrie 2008. Reporterii „Adevărul“ au mers la Petrila şi la Petroşani pentru a recompune un puzzle în care predomină piesele negre.

Călătorie spre centrul pământului

Nu există Petrila fără Petroşani. Pentru a ajunge dinspre Târgu-Jiu în urbea care l-a dat ţării pe Miron Cozma, trebuie să tranzitezi municipiul Petroşani. Un oraş care încearcă să rămână în cadrele normalităţii, deşi sărăcia îl trădează la tot pasul.

Petroşaniul este ca o fată de la ţară care-şi prinde fusta în zimţii scărilor rulante. Există aici un mic mall, fost magazin universal, fost bar Vegas, locul unde Miron Cozma i-a dat celebrul cap în gură fotbalistului Dănuţ Lupu, cu mulţi ani în urmă.

În jurul Facultăţii de Mine au răsărit cafenele unde seara se face karaoke. La tarabe se cumpără tabloidul local, pe a cărui primă pagină se lăbărţează „porno-primarul” dintr-o localitate învecinată. La ieşirea din oraş, spre Aninoasa, a “aterizat”, într-un sens giratoriu, un mare avion de epocă, deşi Petroşaniul n-are nimic în comun cu cerul, ci doar cu pământul.

Cu toate eforturile edililor de a spoi o faţadă de urbe prosperă, Petroşaniul rămâne un loc mai degrabă sinistru. În special noaptea, când toate luminile se sting, iar minerii pornesc în grupuri mici spre Livezeni, Petrila sau Lonea, către străzile din subteran. Rămâne la suprafaţă oraşul unde agenţia imobiliară Macarena vinde garsoniere cu 5.000 de euro bucata. Pe străzi s-au montat însă instalaţiile de Crăciun. Spre nord se vede turnul Exploatării Miniere Petrila. Dar Petrila începe cu un cimitir.
„E frumos în mină.

Poţi să joci şi fotbal“

15 noiembrie 2008: ortacii scot din mină trupurile victimelor

Petrila nu doarme. Sute de ceasuri deşteptătoare sună din şase în şase ore trezirea. Pentru că, la fiecare sfert de zi, în mină intră alţi oameni. Dacă niciun inginer minier n-ar mai coborî spre abataje un weekend, galeriile s-ar umple de metan, iar exploziile s-ar declanşa în lanţ. Chiar şi de Crăciun sau de Revelion, „măsurătorii”, adică oamenii care testează aerul din mină, se lasă purtaţi de colivii (n.r. - lifturile care taie mina pe verticală) spre zăcăminte.

Pe Şandor Bodoni, unul dintre minerii grav răniţi în explozia de acum un an (a avut arsuri pe 75 % din corp), l-am întâlnit în sala de apel de la Exploatarea Petrila. Încă este internat în spital, dar s-a învoit de la medici câteva zile pentru a participa la comemorările foştilor săi colegi. Va coborî din nou în mină, dar va fi alt om: “Obosesc şi când merg. Sunt încă la perfuzii, dar trebuie să mă întorc în subteran. Altceva nu mai găsesc de muncă”.

Nici el şi nici Florin Iordache (ars pe 85% din corp)

n-au formulat vreo plângere penală. Amândoi par a avea nostalgia mersului pe sub pământ. “E frumos în mină. Galeriile sunt largi, poţi să joci şi fotbal. În abataje e mai greu de respirat”, ne povesteşte Florin.

Lumea îi spune să mai dea şi el de pomană, că prea a avut multe ghinioane în ultima vreme: “În octombrie anul trecut am avut un accident de maşină, iar în noiembrie a fost explozia”. Iordache a fost adus la Bucureşti, la Spitalul de Arşi, cu doar 4% şanse de supravieţuire, şi a fost inconştient timp de două săptămâni.

Iordache şi Bodoni se salută cu celebrul “noroc bun” al minerilor. Privindu-i, cuvintele astea încep să capete sens. Norocul poate fi bun, la fel cum poate fi şi rău. Norocul rău al celor care au scăpat şi a căror viaţă depinde de o alifie cu care trebuie să se ungă zilnic.

Două sute de mineri şi rude ale celor 13 dispăruţi au participat vineri la o slujbă de pomenire ţinută în sala de apel a Exploatării Miniere din Petrila. Negri de cărbune şi de tristeţe, ortacii au înlocuit lămpaşele cu lumânări.

Obosesc şi când merg. Sunt încă la perfuzii, dar trebuie să mă întorc în subteran. Altceva nu mai găsesc de muncă.

Şandor Bodoni
miner supravieţuitor

Mineri morţi

Iosif Brad 44 de ani
Doru Holingher 39 de ani
Vasile Stoian 38 de ani
Adrian Măţan 27 de ani
Dan Mateş 35 de ani
Silviu Moş 36 de ani
Cristian Şipoş 34 de ani
Alin Marcel Alecsa 36 de ani
Daniel Frăţilă 38 de ani
Atila Elekeş 35 de ani
Trandafir Vişan 40 de ani
Nicolae Puian 36 de ani
Mihai Sorin Bâlbă37 de ani

Ultimele 12 ore ale lui Daniel Frăţilă

Daniel Frăţilă, salvator minier, a muncit fără întrerupere în ultimele 12 ore din viaţa sa. A intrat în mină sâmbătă dimineaţă, la ora 6.00 şi a ieşit la 14.00. În timp ce se afla la duş s-a petrecut prima explozie. A fost luat din sala duşurilor şi vârât înapoi în salopetă. A participat la cea dintâi operaţiune de salvare, care a scos la suprafaţă prima victimă: Adrian Mâţan.

Apoi, nimeni nu ştie de ce, Daniel Frăţilă a coborât, pentru a treia oară în acea zi, în abatajul 431. Muriseră deja opt oameni, iar directorul Aurelian Necula refuza să evacueze mina. La ora 18.30, a doua explozie a ucis toată echipa de salvare coborâtă în căutare de victime: Atila Elekeş, Nicolae Puian, Daniel Frăţilă, Trandafir Vişan şi Sorin Bâlbă.

„De fier să fii şi tot cedezi“

Cristina Frăţilă, soţia salvatorului mort, vede cu ochii minţii tot acest film. „Nu pot să înţeleg de ce a fost chemat înapoi în mină după ce şi-a terminat tura. Pentru că nu ai voie să lucrezi sub nicio formă mai mult de opt ore“.

În paralel cu tragedia soţului, Cristina Frăţilă avusese o zi aparent liniştită. „Acum un an, lucram la patron, vânzătoare. Mi-a trecut aşa pe la urechi cum că la mina Petrila a fost explozie şi am început să dau telefoane. Până la urmă, cineva mi-a spus că l-a văzut pe soţul meu la duşuri. M-am liniştit, am venit acasă la ora 18.00 şi am început să fac mâncare. Îmi spusese Daniel să-i pregătesc spanac cu ceafă de porc. Am băgat o maşină de rufe la spălat. Nici măcar n-am pornit televizorul. În tot timpul ăsta, prin faţa blocului goneau ambulanţele. Trecuse de ora şapte seara. Daniel nu se întorsese, dar am crezut că a mai rămas cu colegii să bea ceva. Apoi am mers în curtea minei, iar cineva citea lista decedaţilor. De aici nu mai ştiu nimic“.

De o lună şi jumătate, Cristina Frăţilă a rămas cu desăvârşire singură. „În toamna asta mi-a plecat şi fata la facultate, în Constanţa“. Văduva trăieşte într-un apartament mic, cu vedere spre mină. Nu are pe nimeni în Vale, pentru că e venetică din Piatra Neamţ. Singurii oameni pe care-i cunoaşte în Petrila sunt neamurile soţului. „De fier să fii şi tot cedezi“. Cristina Frăţilă nu mai poate privi fotografiile soţului ei. Le-a ascuns undeva, într-un colţ de sufragerie, şi nu mai vrea să le găsească.

M-aş bucura ca moartea celor 13 mineri să schimbe ceva. Şi viaţa în abataje să fie mai sigură.

Cristina Frăţilă
soţia lui Daniel Frăţilă, salvator minier decedat în 2008

„Asculta melodia aia, «Cucul o murit»“

Marcel Alecsa a murit în prima explozie, intoxicat cu monoxid de carbon, ca de altfel majoritatea celor decedaţi în accidentul de la Petrila.

Alecsa avea toate motivele din lume să fie un om fericit: era dublu campion naţional la salvări miniere, avea o soţie frumoasă, Livia, şi trei copii cuminţi: Liviana, Flavius şi Iris. Dar Marcel Alecsa venea acasă îngândurat în ultima săptămână. Iar în dimineaţa de 15 noiembrie 2008, şi-a băut cafeau ascultând în mod obsesiv o melodie.

„Era melodia aia, «Cucul o murit», a lui Pavel Stratan. E vorba despre un ceas care se opreşte şi despre moarte. E un cântec foarte trist. Înainte să plece de acasă i-am spus să aibă grijă de el şi mi-a zis: «Stai liniştită, că nu vă las eu singuri. Chiar dacă sap cu mâinile şi tot ies din mina aia nenorocită»“, spune Livia Alecsa, soţia salvatorului minier decedat anul trecut.
De aici, Livia Alecsa continuă povestea aşa cum i-a relatat-o cumnatul ei, Nicolae Alecsa, tot salvator minier, rănit grav în prima explozie de la abatajul 431.

„Marcel a refuzat iniţial să intre în mină. Ştia că nivelul de metan şi de monoxid de carbon crescuse alarmant în ultimele zile. A avut o dispută cu Iosif Brad, inginer-şef producţie, spunându-i că refuză să intre. Brad i-a răspuns ceva de genul: « Bă, nu-i mina lu mamă-ta! Intri!». Existau nişte orgolii acolo. Sunt furioasă pe el că până la urmă a intrat acolo, dar ştiu de ce a făcut-o. A văzut cum minerii se lăsau convinşi. Nu a putut să stea deoparte, gândindu-se că intră ortacii în salopetă şi el, în costum special de protecţie, rămâne afară. Minerii şi-ar da în cap la suprafaţă. Dar în subteran îşi dau viaţa unii pentru alţii.“

„Cărbunii au contat mai mult decât viaţa“

Livia Alecsa şi micuţa Iris nu-şi pot ascunde durerea

De ce a trimis conducerea minei la moarte o echipă întreagă de mineri? Familiile decedaţilor şi rechizitoriul spun acelaşi lucrul: din abatajul 431 se scotea cărbune mult şi de bună calitate. Acumulările de metan şi de monoxid de carbon săriseră însă mult peste limita admisă. “Pentru a preveni accidentul ar fi fost nevoie ca abatajul să fie închis pentru o perioadă şi s-ar fi pierdut mult cărbune. A contat mai mult asta decât viaţa oamenilor. Soţul meu îmi zicea mereu că au cea mai proastă conducere din cei 16 ani pe care i-a lucrat în mină“, mai spune Livia Alecsa.

După accident, autorităţile au instituit o bursă pentru copiii victimelor aflaţi în sistemul educaţional. „Pentru Iris, care este la grădiniţă, trebuia să primim 150 de lei, dar ultimii bani au venit înainte de vacanţa de vară. Am sunat la inspectorat şi o doamnă m-a luat tare: «De unde ştiţi dumneavoastră că se dau bani şi în vacanţă?». Ne tratează de parcă am cere de pomană. De atunci n-am mai sunat“, oftează Livia Alecsa, care primeşte 800 de lei pe lună pentru slujba ei de operator date, în cadrul E.M. Petrila.

“N-am beneficiat de niciun fel de consiliere psihologică. Am trecut printr-o traumă. Copiii mei şi-au văzut tatăl mort şi asta a fost o imagine de coşmar. Era ars pe tot corpul şi nici măcar păr în cap nu mai avea. Toată viaţa nu voi putea scăpa de imaginea asta. Şi dacă eu sunt atât de cutremurată, mă gândesc, oare, cum se simte băiatul meu, care atunci avea 13 ani? Probabil că ar fi trebuit să pun capacul sicriului. Îmi reproşez asta acum, dar eram ca o legumă. Băiatul a rămas traumatizat. El s-a închis în el. Are şi o vârstă dificilă“.

Sunt mai mulţi vinovaţi decât cei trei care au fost incriminaţi de ancheta derulată după accident. E un lanţ al slăbiciunilor, care pleacă de la Compania Naţională a Huilei. E aiurea să lucrezi în mină şi totuşi să te judeci cu mina.