25.000 de lei, preţul pentru o cameră de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O expoziţie inedită propune mobilă luxoasă şi accesorii extravagante. Bănăţenii sunt aşteptaţi astăzi, la Târgul de ambient interior şi exterior de la Centrul Regional de Afacer. 

Vizitatorii Târgului de ambient interior şi exterior îşi pot cumpăra mobilă şi accesorii pentru amenajarea unei camere luxoase. La capitolul mobilă, expoziţia propune piese noi dar care imită stiluri vechi.

Scaunele şi mesele sunt masive, realizate din lemn de stejar sau fag. Canapelele şi scaunele sunt tapiţate cu mătase şi goblenuri, sculptate şi finisate manual. Un scaun costă 430 de lei, iar pentru o canapea şi două fotolii puteţi plăti şi 11.000 de lei.

Pentru a poziţiona mobila masivă în cameră este nevoie şi de o duşumea rezistentă. Expozanţii propun un parchet special, realizat din lemn de bambus, etichetat drept ecologic. La câţiva ani după tăiere, pădurile de bambus cresc la loc fără să fie nevoie de replantare.

Dacă am terminat cu podeaua şi mobila, putem acoperi pereţii cu diverse ornamente. În locul rozetelor sau coloanelor de ghips, experţii recomandă polistirenul extrudat. Tot la capitolul designului se pot trece pe listă o serie de corpuri de iluminat ale căror preţuri pot ajunge şi la 1.800 de lei pentru o lustră din cuburi de cristal.

Pături terapeutice

La capitolul îngrijire corporală, expozanţii au venit cu oferte atrăgătoare şi inedite, printre care produse terapeutice din lână. Este vorba despre seturi de pături, perne şi garnituri de pat realizate integral din lână de berbec, miel, lamă sau cămilă. Produsele sunt indicate pentru că firul de lână are lanolină, material cu proprietăţi vasodilatatoare, care îmbunătăţeşte circulaţia periferică. Cei care se vor acoperi cu astfel de pături vor avea mâinile şi picioarele mereu calde.

Timişorenii au la dispoziţie şi produse de lux pentru grădină. Oferta cuprinde piatră naturală ornamentală sau mese, bănci şi fântâni din piatră. Dacă o masă de piatră poate costa şi 2.100 de lei, trei monoliţi pentru amenajarea unei fântâni ajung la 3.000 de lei.

Listă de cumpărături

Mobilă                                 14.000 lei
Parchet de bambus            1.750 lei
Lustră de cristal                   1.800 lei
Aplice new generation           850 lei
Garnitură de pat                      850 lei
terapeutică   
Scaun pentru masaj              5.600 lei
Ciupercă din piatră                   250 lei

TOTAL                                    25.100 lei

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite