Georgia: Un jurnalist rus spune că este anchetat din motive politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgia: Un jurnalist rus spune că este anchetat din motive politice
Georgia: Un jurnalist rus spune că este anchetat din motive politice

Şeful biroului agenţiei ruse RIA Novosti în Georgia a declarat joi că ancheta lansată împotriva sa de autorităţile georgiene este politică şi legată de relaţiile tensionate dintre Tbilisi Moscova, relatează AFP.

Jurnalistul Bersik Pipia este acuzat că şi-a falsificat permisul de conducere şi riscă până la trei ani de detenţie. Pipia susţine, însă, că autorităţile georgiene s-au înşelat în legătura cu categoria de vehicule pe care are dreptul să o conducă în momentul emiterii permisului, în 1997.

"Cred că totul este legat de relaţiile ruso-georgiene. (Autorităţile georgiene - n.red.) par să considere ostil tot ce provine din Rusia", a declarat jurnalistul.

Ministerul rus de Externe a calificat miercuri lansarea anchetei drept ridicolă şi a acuzat Tbilisi că răspândeşte minciuni în acest dosar.

Diplomaţia georgiană a răspuns joi pe acelaşi ton, acuzând Moscova că apelează la "lunga sa tradiţie de recurgere la minciună", şi a descris comentariile ruse drept ipocrite.

Tensiunile ruso-georgiene rămân la un nivel ridicat, la peste un an după conflictul dintre cele două ţări, din august 2008.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite