A doua zi a procesului împotriva lui Clămparu: Femeile, lovite cu picioare în burtă pentru a avorta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una din tinerele românce aduse în Spania în 2000 de banda de proxeneţi condusă de Ioan Clămparu, alias "Cap de Porc", pentru a le obliga să se prostitueze în Casa de Campo (Madrid), a povestit Poliţiei că după ce a rămas însărcinată, aceştia au lovit-o cu picioarele în burtă până a început să sângereze.

Declaraţia fetei a fost citită astăzi în sala de judecată, în cea de-a doua zi a procesului lui Ioan Clămparu, pentru care procuratura a ridicat "ştacheta", cerând acum 30 de ani de închisoare, în loc de 28, pentru cinci infracţiuni de prostituţie, una dintre ele contra unei minore şi pentru provocarea unui avort.

Deşi apărarea luI Clămparu, care cere absolvirea acestuia, a protestat pentru că nu poate pune întrebări martorilor protejaţi, aceştia nefiind prezenţi la tribunal sau neputând fi localizaţi, declaraţiile acestora au fost citite în lipsă, scrie La Informacion, care trece în revistă cea de-a doua înfăţişare din procesul contra lui Clămparu, de la Tribunalul Provincial din Madrid.

Astfel, s-a reamintit că femeia, numită fictiv Pepa, a povestit cum a fost bătută la sosirea în Spania, unde a ajuns cu paşaport fals pentru care banda i-a cerut 10.000 de euro, pe care îi avea de plătit în trei luni.

Citeşte continuarea pe adevarul.es

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite