Iran: revenirea la calm, o aparenţă înşelătoare
0
Deşi la Teheran s-a reinstalat liniştea, luptele pentru puterea politică şi economică continuă în surdină. Preşedintele Ahmadinejad are de ce să fie îngrijorat, deşi pare să fi pus capăt protestelor. Doar o parte a liderilor religioşi l-au felicitat pentru victorie.
Bilanţul demonstraţiilor anti-Ahmadinejad din Teheran pare să-i fie favorabil mai degrabă preşedintelui reales. Tinerii care au ieşit în stradă s-au resemnat, mai cu seamă de teama represiunii dure a miliţiilor religioase. Ayatollahul Rafsanjani, de la care mulţi aşteptau o întorsătură abilă de situaţie, a preferat până la urmă o strategie prudentă.
Citiţi şi:
Focuri de armă şi arestări în capitala Iranului
Iran: G8 unanim pentru a da o şansă de negociere Iranului
Ahmadinejad are probleme acasă
Mir Husein Mousavi, contracandidatul preşedintelui, după câteva declaraţii tari, se întoarce încet-încet în semi-anonimatul din care a ieşit pe perioada campaniei electorale.
Condamnările previzibile ale Occidentului n-au fost urmate de măsuri de sancţionare a eventualelor abuzuri ale puterii de la Teheran. Mahmoud Ahmadinejad pare mai stăpân pe situaţie decât în 2005, când a câştigat primul mandat.
Tăcere grea
Şi totuşi există o notă de subsol importantă în această poveste. Au fost puţini cei care au remarcat că din peisaj lipsesc câteva personaje-cheie.
Este vorba de liderii religioşi locali care au tăcut în toată această perioadă fierbinte prin care trecea capitala iraniană. Nu au scos un cuvânt când susţinătorii lui Mousavi au ieşit în stradă. Dar, şi mai semnificativ, au păstrat tăcerea când Ahmadinejad a fost redeclarat preşedinte.
După cum remarcă „The New York Times”, doar doi lideri religioşi locali l-au felicitat pe Ahmadinejad pentru victoria în alegerile prezidenţiale. În rest, au tăcut sau chiar au ţinut predici subtile, în care un cuvânt bine plasat a atârnat la fel de greu ca o dojană publică. De pildă, ayatoll ahul Ibrahim Amini din oraşul Qum s-a referit la contestatari cu termenul „oameni”, în loc de „agitatori”, cum i-a numit Ahmadinejad.
Miza economică
Explicaţia reticenţei ayatollahilor şi mulahilor locali nu trebuie căutată prea departe. Până acum câţiva ani, aceştia erau liderii necontestaţi ai revoluţiei islamice. Ei dădeau tonul în moschei, dar la fel de important, ei înfiinţau fundaţiile religioase prin care banii de reconstrucţie a ţării erau direcţionaţi.
Ce s-a întâmplat apoi, spune Carmen Gavrilă, corespondentul Radio România Actualităţi în Iran, a fost o acutizare a luptei pentru controlul puterii economice. „Interesele economice ale mulahilor – şefii religioşi ai moscheilor – au intrat în conflict cu interesele economice ale celor din jurul lui Ahmadinajad.
Care în ultima vreme au pus mâna pe afacerile de amploare – vezi marile porturi iraniene, aeroportul din Teheran şi nu în ultimul rând, exploatările petroliere”, afirmă Carmen Gavrilă.
Nu degeaba vorbea Ahmadinejad în campanie de „modernizarea ţării” şi de „dezvoltarea turismului”. Banii strânşi se cer investiţi. Dacă se poate, nestingheriţi de vreun preşedinte ostil.
Pe muchie de cuţit
Lupta pentru putere la Teheran este departe de a se fi încheiat. De fapt, abia începe, afirmă mulţi analişti, care anticipează o perioadă de criză în Iran. Tensiunea e alimentată şi de ceea ce s-a întâmplat cu Liderul Suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
Victoria lui Ahmadinejad nu a fost primită cu entuziasm de către toţi mulahii Foto: Epa
Acesta i-a luat partea în campanie preşedintelui Ahmadinejad. Poate că, pe termen scurt, atitudinea Liderului Suprem, care e numit pe viaţă şi e şeful armatei, a pus capăt mai repede tulburărilor. Dar prin plasarea în tabăra unuia dintre competitorii politici, scrie „The New York Times”, „Ali Khamenei şi-a compromis temporar autoritatea care decurgea în special din rolul de arbitru neutru al evenimentelor”.
După ultimele alegeri prezidenţiale, cu un „arbitru suprem” slăbit, Iranul nu mai e ţara strict ierarhizată de acum câteva luni. Ci, dimpotrivă, o ţară cu mai mulţi poli de putere.
Se încarcă comentariile...
