A început marea decopertare şi la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul oraşului, închis înainte de vreme

lucrărilor de modernizare a străzilor din municipiul Cluj, inclusiv în zona centrală. Traficul rutier pe direcţia vest-est a fost încetinit semnificativ, iar viteza medie de rulare pe Bulevardul Eroilor se apropie de zero. Lucrările au început cu înlocuirea magistralei de alimentare cu apă, vor continua cu îngroparea cablurilor de pe stâlpi, apoi, timp de peste un an, va fi amenajată porţiunea pietonală, potrivit proiectului de modernizare câştigat de firma Planwerk. Nu puţine sunt însă vocile care afirmă că lucrarea a fost prematur atacată, alternativele adiacente centrului, de preluare a traficului rutier din zona centrală, nefiind încă finalizate.

Lucrare începută înaintea finalizării proiectului
Arhitectul-şef al municipiului, Adrian Iancu, susţinea că nu vor fi blocaje în circulaţia rutieră, deoarece excedentul de autoturisme care vor evita centrul va fi preluat de Strada Avram Iancu, care va avea sens unic spre Calea Turzii. În plus, în Piaţa Avram Iancu va fi realizat un inel de circulaţie, care va rezolva excesul de autovehicule, prin unda verde de la semafor. Problema pe care au sesizat-o imediat şoferii clujeni, este că lucrările în zona centrală au fost demarate, fără ca sensul unic pe Avram Iancu să fi fost realizat, şi fără ca legătura pe Strada Strugurilor, dinspre Calea Turzii spre Piaţa Cipariu, să fi fost realizată, inelul fiind încă un vis. Aceasta în condiţiile în care Clujul are cea mai mare densitate de posesori de maşini din ţară, cu 100.000 de autoturisme înmatriculate. Sunt şi motive obiective, printre care rezilierea contractului cu firma franceză Sade, care a betonat fundaţiile canalelor începute, punând în dificultate Compania de Apă Someş. Administratorul reţelelor de apă se vede astfel nevoit să organizeze noi licitaţii pentru recuperarea lucrării. Criticile pentru demararea prematură a lucrărilor în centrul oraşului, vin şi din partea specialiştilor de la Direcţia Monumentelor. Arhitectul Vasile Mitrea, şeful Comisiei Regionale Transilvania a Monumentelor Istorice, ne-a declarat că lucrările au fost demarate în zona centrală, deşi nu a fost realizat încă un plan urbanistic zonal, pentru zona protejată din centrul oraşului, iar studiul de circulaţie, al firmei Search, va fi finalizat doar anul viitor. "S-a demarat lucrarea ca să se vadă la televizor că se lucrează", opinează specialistul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite