Maşina şefului IPJ Neamţ, fotografiată în curtea interlopului Mararu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurelian Vasea Şoric a fost emoţionat până la lacrimi la conferinţa de presă
Aurelian Vasea Şoric a fost emoţionat până la lacrimi la conferinţa de presă

Deşi Şoric a declarat în repetate rânduri că nu a avut nicio legătură cu cămătarul Gheorghe Mararu, ucis în urmă cu câteva zile în Piatra Neamţ, există mai multe indicii care sugerează că drumurile lui Mararu şi Aurelian Şoric, şeful Poliţiei Judeţene Neamţ, s-au încrucişat de mai multe ori.

"Puiu” Şoric, cum este cunoscut comisarul printre apropiaţi, a făcut presiuni asupra subordonaţilor pentru a nu-i mai supăra pe fraţii Gheorghe şi Bogdan Mararu.

Neamţ: A.N.I. verifică averea şefului Poliţiei Judeţene

Corpul de Control al ministrului de Interne a ajuns la sediul IPJ Neamţ (VIDEO)

În plus, cei doi sunt vecini, după ce şeful IPJ Neamţ a cumpărat terenul de casă de la familia Mararu, iar două fotografii vin să demonstreze existenţa unei relaţii între cei doi.

Aurelian Vasea Şoric plânge de mila interlopului ucis

Şefii de post ameninţă cu demisia dacă Şoric va fi demis

În una dintre fotografiile realizate în primăvară, de către o sursă care a dorit să-şi păstreze anonimatul, poate fi văzut BMW-ul aparţinând şefului Inspectoratului, parcat în curtea de pe Strada Liliacului, numărul 38. Proprietatea este însă a lui Gheorghe Mararu.

Cea de-a doua fotografie vine să explice situaţia. În faţa casei lui Şoric, pe aceeaşi stradă, la numărul 40, era parcată o maşină aparţinând IPJ. Din lipsă de loc în propria curte, comisarul-şef a apelat la bunăvoinţa vecinului său. La momentul la care a fost surprinsă această fotografie, corpul de control al ministrului de Interne tocmai îl verifica pe Şoric pentru că s-ar ocupa de protejarea interlopilor Mararu.

Vedeţi fotografiile în Jurnalul Naţional.

Şeful IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, este cercetat disciplinar pentru afirmaţiile publice şi conduita profesională, la solicitarea ministrului Internelor, Traian Igaş.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite