Se poartă ieşitul cu cortul la iarbă verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se poartă ieşitul cu cortul la iarbă verde
Se poartă ieşitul cu cortul la iarbă verde

Ieşirile cu cortul au redevenit o modă în rândul tinerilor şi nu numai. Odată cu luna lui Cuptor, orădenii încep să iasă în afara oraşului, la iarbă verde.

Pe perioadă de criză toată lumea se adaptează, şi asta în condiţiile în care nu puţine sunt zonele numai bune de campat din judeţul Bihor. Cei care nu au posibilitatea să meargă la distanţe mari de oraş pot să găsească locuri frumoase, cu aer curat, foarte aproape, pe malul Crişului Repede.

Zone de campare

Totuşi, foarte mulţi tineri preferă să meargă mai departe de civilizaţie, respectiv la 30-40 de kilometri de Oradea. Una dintre cele mai vizitate zone este cea a comunei Vârciorog, unde locurile cu pădure şi apă curată sunt nenumărate.
„Este foarte frumos aici. Am venit de vineri şi stăm până duminică. Suntem opt persoane, am venit cu cortul, e super. Ne bucurăm de soare şi de vremea bună”, a spus Radu Nemţeanu, unul dintre tinerii care au ieşit în weekend cu cortul.
 O altă zonă mult apreciată de turişti este Vadu Crişului, unde amatorii de senzaţii tari pot face căţărări sau rafting. Foarte aproape de Vadu Crişului se află Şuncuiuşul, o zonă cu peşteri şi locuri de campare extraodinare, mult vizitată de turişti.  La aproximativ 100 de kilometri de Oradea se află Padişul, una dintre cele mai cunoscute zone turistice din România, unde traseele montane sunt la ele acasă. 

Cheltuieli minime

Pe lângă plăcerea de a dormi în cort, acest fel de cazare este şi unul foarte ieftin. În afară de combustibil pentru deplasare şi de mâncarea şi băutura necesare, alte chelutieli nu mai sunt. „Am cheltuit în jur de 150 de lei de cuplu, şi asta pentru că am cumpărat foarte multă mâncare şi băutură şi am venit cu trei maşini. Şi aşa este mult mai ieftin decât dacă am merge la o cabană. În plus de asta, chiar ne place foarte mult”, a spus Ciprian Izvoran, un turist.
Aşadar, o excursie pe trei zile cu cortul nu costă mai mult de 80 de lei de persoană, asta în condiţiile în care cortul, sacul de dormit şi izoprenul sunt achiziţionate deja.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite