Noi furtuni în august, din cauza căldurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii în meteorologie avertizează că furtuni violente, de tipul celor care au lovit Iaşiul şi Botoşaniul în urmă cu două zile, se pot repeta sau pot apărea şi în alte

Specialiştii în meteorologie avertizează că furtuni violente, de tipul celor care au lovit Iaşiul şi Botoşaniul în urmă cu două zile, se pot repeta sau pot apărea şi în alte localităţi din Moldova.

"Astfel de fenomene apar ca urmare a faptului că masa de aer cald este înlocuită brusc cu una rece. Încălzirea globală face ca manifestarea fenomenelor să fie şi mai violentă. Cum luna august se anunţă caniculară, ne putem aştepta şi la alte furtuni", ne-a declarat Constantin Drăcşineanu, directorul Centrului Regional Meteo "Moldova".

Furtunile pot fi prognozate cu maxim 30 de minute înainte, moment în care sunt anunţate doar Prefectura şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a se pregăti de intervenţii.

Trei localităţi lăsate fără lumină

În urma vijeliei de marţi după-amiază, care a durat doar 15 minute, cinci ieşeni au ajuns la spital, cel puţin 30 de arbori au fost smulşi din rădăcini, iar zeci de autovehicule au fost avariate.

Tot marţi seara, bucăţi mari de gheaţă au căzut peste satele de la marginea Botoşaniului. În câteva minute, grindina a distrus toată munca ţăranilor, a rupt pomi şi a lăsat trei localităţi fără energie electrică.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite