Doar fostul solist al UB40 cântă de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au anunţat un concert UB40, edilii şi-au dat seama că au invitat pe altcineva. Şefii oraşului vor plăti 150.000 de euro lui Ali Campbell, fosta voce a trupei britanice, care va cânta în Piaţa Palatului, în noaptea dintre ani.

Iniţial, la mijlocul acestei luni, şefii din Primăria Iaşi au anunţat că au bătut palma cu celebra trupă britanică reggae UB40, pentru un concert de Revelion.

Pe site-ul formaţiei apare însă că aceştia au programat un concert în Portugalia, la acea dată.

Luaţi la întrebări de presă, responsabilii din primărie au recunoscut în cele din urmă că nu au semnat contractul cu UB40, ci cu fostul solist al formaţiei, Ali Campbell, care a părăsit trupa la începutul acestui an.

Edilii susţin însă că pentru public va fi practic acelaşi lucru. „Cine ştie cum îi cheamă pe instrumentiştii de la UB40.

Important este Ali Campbell pentru că el reprezintă UB40 şi este cel care cântă melodiile de succes ale formaţiei”, a declarat directorul executiv al primăriei, Cosmin Coman.

150.000 de euro pentru o oră de concert

Prin urmare, la Iaşi va ajunge doar vocalistul Ali Campbell, însoţit de un grup de 17 persoane.

„Sunt nouă membri în formaţie, ceilalţi fac parte din echipa tehnică. Vor fi cazaţi la hotelul Europa, de pe 30 decembrie pînă pe 2 ianuarie. Nu au cerut ceva special.

Vor avea o masă de Revelion la ora 2.00 noaptea”, a explicat Coman. Spectacolul susţinut de Campbell va dura o oră şi va începe de la 23.00. Solistul va primi pentru prestaţia sa 150.000 de euro.

Pe lângă această sumă mai trebuie adăugate şi costurile cu asigurarea echipamentului tehnic, transportul şi cheltuielile de cazare.

Întregul concert din noaptea de Revelion, în care sunt incluse şi concertele altor şapte trupe româneşti, va costa înjur de 350.000 euro.


image

Toată lumea îl ştie pe solist şi mai puţin pe ceilalţi membri ai UB40

image



Cosmin Coman  Director executiv, Primăria Iaşi

„Scandalul Depeche”

image

„Concertul UB40” nu este prima gafă organizatorică a Primăriei Iaşi din acest an. Acelaşi Cosmin Coman (foto) promitea în primăvară că va aduce la Iaşi celebra formaţie Depeche Mode.

El a continuat să susţină acest lucru chiar şi când devenise evident că formaţia avea alte angajamente. În locul Depeche Mode, la Iaşi au cântat Boney M, DJ Bobo şi Basshunter, care au primit în total 280.000 de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite