O familie cu trei copii preferă să doarmă afară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii refuză o locuinţă socială la Gura Văii, cerând o casă în Drobeta Turnu Severin

Cristian Cincă îşi aminteşte că şi-a lăsat copiii chiar şi fără mâncare, doar ca să plătească chiria. Dar nu mai are de lucru şi a trebuit să plece împreună cu familia din apartamentul închiriat. Acum locuieşte sub cerul liber. „Vreau o locuinţă socială. Mi-am pierdut serviciul, nu mai fac faţă singur cu trei copii. De 12 ani, stau tot prin chirie. Nu mai am nici putere să mai cer. Lucrez pe unde apuc pentru o pâine. Iar acum stau în stradă, pentru că nu mai am bani“, ne spune Cristian Cincă, de 34 de ani, din Severin.

Vecinii îi ajută, dar nu pentru mult timp


Până acum, familia a mai găsit înţelegere la prieteni. Oamenii spun însă că au şi ei probleme. „Mi se rupe sufletul. Am luat copilul cel mare să doarmă şi să mănânce la mine, dar nu pot nici eu să-l mai ţin mult. Am un respect deosebit pentru acest tată, pentru că şi-a crescut singur copiii. N-a mâncat de trei zile şi plânge întruna. I-am spus să fie tare“, ne spune Carmen Negrescu, vecină.
Capul familiei Cincă recunoaşte că Primăria Severin le-a oferit o locuinţă socială la Gura Văii, cartier situat la circa 10 km de Severin, într-un bloc cu grup sanitar comun, însă a refuzat-o pe motiv că este prea departe de municipiu.

Audienţă la primar


„Nu merg la Gura Văii, pentru că nu am cum să-i supraveghez pe copii. Soţia mi-a spus clar că nu vrea acolo şi nu-mi permit să-mi las copiii singuri cât eu sunt plecat la muncă“, ne mai spune tânărul. Acesta se va prezenta mâine în audienţă la primar.
Potrivit primarului Constantin Gherghe, problema locuinţelor este veche. „Numai anul acesta, sunt 15 persoane care au refuzat locuinţe sociale la Gura Văii, unul dintre motivele invocate fiind transportul. Le-am oferit abonament gratuit, însă tot au refuzat. La preluarea mandatului m-am confruntat cu peste 1.000 de cereri de locuinţe. Este o problemă, dar soluţia trebuie găsită în timp“, a precizat edilul-şef al Severinului.
Primăria a preluat blocurile din Gura Văii de la fostul BTT şi le-a transformat în locuinţe sociale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite