7.000 de persoane din agenţiile guvernamentale vor fi disponibilizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 7.000 de persoane din agenţiile guvernamentale vor fi disponibilizate până la sfârşitul anului, ca urmare a procesului de restructurare, a anunţat, marţi, consilierul de stat în cadrul aparatului de lucru al premierului, Cătălin Baba.

Potrivit acestuia, din numărul total de agenţii avute în vedere pentru restructurare - 223 - vor rămâne 112, din care 33 sunt instituţii reglementate prin acordurile cu UE.

În urma restructurării, vor fi desfiinţate, în total, 9.321 de posturi bugetate, din care aproximativ 1.500 vacante.

Din agenţiile guvernamentale, prin proiectul de lege pe care Executivul îşi va asuma răspunderea, sunt reduse 8.526 de posturi, la care se adaugă reducerile de personal realizate la ANAF, unde sunt desfiinţate 477 de posturi printr-o hotărâre de Guvern în curs de apariţie, dar şi cele 60 de posturi de la Ministerul Justiţiei, reduse prin HG 652/2009.

Totodată, printr-un memorandum aprobat în august, au fost desfiinţate 258 de posturi din opt institute de cercetare-dezvoltare de la Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii.

Pe lângă acestea, Ministerul Economiei a disponibilizat, până la 1 august, 4.821 de persoane, în perioada 1 august-31 decembrie urmând a fi concediaţi 5.416 angajaţi.

În luna august, la 13 societăţi comerciale şi regii autonome de la Ministerul Economiei s-a realizat o reducere de personal, aproximativ 2.000 de persoane fiind disponibilizate şi urmând a beneficia de plăţi compensatorii.

Potrivit proiectului de lege privind restructurarea agenţiilor pe care Executivul îşi va asuma răspunderea, personalul instituţiilor desfiinţate va fi încadrat în limita posturilor aprobate pentru instituţia care preia activitatea acestora, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcţii din cadrul autorităţii sau instituţiei publice.

Încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului, urmare a reorganizării, se face cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte şi a prevederilor legale privind protecţia
socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea autorităţii sau instituţiei publice şi reprezentanţii salariaţilor.

La aplicarea măsurii de încetare a raporturilor de muncă se vor avea în vedere o serie de criterii, cum ar fi îndeplinirea condiţiile de pensionare, calificativul obţinut la ultima evaluare a performanţelor profesionale individuale, realizată în condiţiile legii, existenţa unor sancţiuni disciplinare.

Măsura urmează să afecteze, mai întâi, persoanele care nu au copii în întreţinere, iar dacă măsura ar afecta doi soţi care lucrează în aceeaşi unitate, desfacerea contractului de muncă sau, după caz, a raportului de serviciu se va face pentru soţul care are venitul cel mai mic.

Măsura disponibilizării va afecta în ultimul rând pe femeile care au în îngrijire copii, pe bărbaţii văduvi sau divorţaţi care au în îngrijire copii, pe întreţinătorii de familie, precum şi pe salariaţii bărbaţi sau femei care au cel mult 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite