Serviciile secrete ruse au arestat un diplomat român pentru spionaj. Diplomatul a fost eliberat şi se află în sediul Ambasadei României în capitala rusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciile secrete ruse, FSB, l-au arestat luni pe secretarul I al ambasadei României la Moscova, care ar fi fost prins în timp ce încerca să obţină informaţii militare secrete, scrie RIA Novosti.

Citeşte şi:
Sumele oferite ca mită în Rusia, echivalente cu jumătate din PIB-ul ţării

Moscova a transmis un protest faţă de activităţile de spionaj ale lui Gabriel Grecu

UPDATE Potrivit Realitatea.net, diplomatul român Gabriel Grecu, reţinut, luni, la Moscova, sub acuzaţia de spionaj în favoarea României a fost eliberat şi se află în sediul Ambasadei României în capitala rusă.

UPDATE Diplomatul român reţinut pentru spionaj în Rusia a fost declarat persona non grata, a anunţat Serviciul Federal de Securitate rus (FSB), citat de AFP.

Potrivit FSB, diplomatul român trebuie să părăsească teritoriul Rusiei în termen de două zile.

Cetăţeanul "străin a fost declarat persona non grata şi trebuie să părăsească Rusia în 48 de ore", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al FSB.

Moscova a transmis Bucureştiului o notă de protest în urma arestării de către FSB a diplomatului român Gabriel Grecu acuzat de spionaj, relatează Interfax.

Un diplomat român a fost reţinut de autorităţile de la Moscova. Este vorba despre Gabriel Grecu, "care lucrează sub acoperirea de secretar I al Departamentului Politic din Ambasada României la Moscova", potrivit RIA Novosti.

Potrivit Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, din 18 aprilie 1961, în articolul 29 se preved că "persoana agentului diplomatic este inviolabilă" şi că diplomatul "nu poate fi supus niciunei forme de arestare sau detenţiune".

Vezi aici declaraţia de avere a lui Gabriel Grecu

Diplomatul român ar fi încercat să obţintă informaţii militare. Anunţul a fost făcut de serviciul rus de securitate.

image

"Echipamentul de spionaj, ilustrând activitatea sa ostilă faţă de Rusia, a fost confiscat din posesia sa", au spus oficialii serviciilor secrete ruse.

Reţinerea lui Gabriel Grecu a venit la un an şi jumătate după ce România a expulzat trei diplomaţi ruşi în cazul de spionaj "Floricel".

Citeşte mai multe despre scandalul "Floricel".

Floricel Achim şi Marinov Zikolov, condamnaţi la câte 12 ani şi şase luni de închisoare pentru spionaj

FSB, succesorul serviciului KGB, a declarat că "diplomatul a fost prins în acţiune încercând să obţintă informaţii secrete", relatează Reuters. De asemenea, Reuters adaugă că ambasada României nu a putut fi contactată pentru a comenta asupra cazului.

Sursele oficiale confirmă la Bucureşti arestarea lui Gabriel Grecu, dar MAE a precizat pentru NewsIn că în acest moment nu comentează arestarea diplomatului român Gabriel Grecu la Moscova sub acuzaţia de spionaj.

În luna iunie, zece agenţi ruşi au fost reţinuţi în Statele Unite, înainte de a fi predaţi Moscovei în schimbul a patru deţinuţi ruşi, dintre care trei fuseseră condamnaţi pentru spionaj în favoarea unor ţări occidentale, scrie Mediafax

În iulie, Cehia, fostă ţară membră a Pactului de la Varşovia, a dezvăluit un posibil caz de spionaj în favoarea Rusiei, incidentul ducând la demiterea a trei generali din armata cehă, conform relatărilor cotidianului ceh Dnes.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite