Dalai Lama ar putea veni în România, la invitaţia lui Laszlo Tokes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul spiritual al Tibetului, Dalai Lama, ar putea face o vizită de două zile în România, în luna septembrie, la invitaţia lansată de europarlamentarul Laszlo Tokes, care a şi primit confirmarea din partea liderului tibetan.

"Lderul tibetan va petrece două zile în Transilvania, în cursul lunii septembrie, în perioada în care va vizita şi Ungaria", se menţionează în comunicatul transmis de biroul de presă al europarlamentarului Laszlo Tokes şi citat de Mediafax.

Conform sursei citate, Dalai Lama va merge la Chiuruş (judeţul Covasna), localitatea natală a cercetătorului şi lingvistului Kőrösi Csoma Sándor - autorul primului dicţionar tibetan-englez. Dalai Lama va depune o coroană la statuia acestuia, după care va susţine o conferinţă în municipiul Sfântu Gheorghe.

Tokes a lansat invitaţia către Dalai Lama la sfârşitul lui 2008, când Dalai Lama, împreună cu premierul Guvernului tibetan în exil, profesorul Samdong Rinpoche, s-a aflat la Bruxelles. Cu acea ocazie, liderul spiritual al Tibetului a fost primit de către membrii intergrupului Tibet al Parlamentului European, din care face parte şi europarlamentarul Laszlo Tokes.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite