HISTORIA Cum falsificăm istoria României: dacomania şi romanomania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă din a doua jumătate a secolului trecut, când comuniştii reinventau biografia lui Burebista pentru a crea o legătură fictivă cu Ceauşescu din nevoia de legitimitate carismatico-mitică prin descendenţa dintr-un veritabil ‘erou’ antic autohton, un instrument propagandistic eficace, se remarcă un fenomen care ia amploare tot mai mult şi după democratizarea istoriei survenită odată cu prăbuşirea regimului în ’89.

Curentul cultural dacologic, care vrea să repună în drepturi ‘marea civilizaţie dacă’, uită adesea să mai facă diferenţa între fantezie şi fapt, în virtutea unui naţionalism fundamentalist care intoxică mediul academic şi cercetarea profesionistă. Istoria a fost întotdeauna un instrument de putere, iar legitimarea prezentului şi viitorului prin trecut nu este o logică mitologică inventată de dacomani. O configuraţie mitică a istoriei, mai ales a celei a începuturilor, are menirea de a consolida o conştiinţă comună printr-un mit fondator care să ofere un reper esenţial unei civilizaţii. Începutul unei civilizaţii este însă o chestiune de alegere, în funcţie de contextul politico-ideologic al prezentului care determină o anumită viziune asupra trecutului. Umbra naţionalistă aruncată istoriografiei implică alegerea unor mituri universale individualizate care să creeze o poveste despre origini compatibilă cu nevoile prezentului de a găsi un răspuns în trecut, un sens transcendent care să-l justifice şi în acelaşi timp să-l arunce într-un viitor luminos.

Mai citeşte:

VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": un film documentar, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă toată istoria

Zoe Petre desfiinţează teza "dacologilor": Tezele tracomane răspundeau trufiei primare a lui Nicolae Ceauşescu

Problema este că această învăluire în mit, fenomen general dacă stăm să ne gândim şi la celtomania franceză, tracomania bulgară, germanicismul neopăgân, revendicarea moştenirii sumeriene de către Irak sau a celei persane de către Iran, şi explicabil prin prisma istoriei imaginarului (aşa cum arăta şi Lucian Boia) tinde să degenereze în ipoteze dintre cele mai ridicole şi fanteziste care neagă cu obstinaţie trecutul în favoarea unor teorii fulminante care din perspectiva dacomană vor să demonstreze adevărata valoare a civilizaţiei româneşti, descendentă a ‘imperiului pelasgic’, ba poate chiar a Atlantidei. Să fie oare aici izvorul unui sentiment de inferioritate acut, a unui complex patologic faţă de culturi mai mari care se încearcă depăşit prin expunerea unor teorii fără baze ştiinţifice, dar care afirmă sus şi tare că dacii sunt leagănul civilizaţiei europene, ba poate chiar planetare? Astfel de teorii, elaborate în numele patriotismului, satisfac, ce-i drept, orgoliul, dar nimicesc orice urmă de spirit critic şi ştiinţific. Pentru că până la urmă patriotismul nu înseamnă hrană din minciuni, ci acceptarea trecutului la modul cel mai obiectiv, fără balast politic şi ideologic.

Un mit fondator

Mai exact, cum s-a ajuns la o exacerbare atât de mare a cultului dacoman, propovăduit în principal de Napoleon Săvescu în lucrarea “Noi nu suntem urmaşii Romei” şi orgenizaţia “Dacia Revival International Society”? Totul porneşte de la nevoia unei rădăcini. Înainte de dacomanie a fost latinismul. Miron Costin, Grigore Ureche, dar mai ales Scoala Ardeleană au argumentat, mai mult pe fond sensibil decât ştiinţific, fără izvoare autohtone, în favoarea originii romane pure, nobile, mit fondator tradiţional care valorifică elemental civilizator extern. Petru Maior insistă asupra războiului de exterminare a dacilor, August Treboniu Laurian asimilează istoria poporului român cu cea romană, Simion Bărnuţiu pledează vehement pentru eliberarea de toate influenţele nelatine chiar şi în domeniul instituţional. Apogeul romanomaniei se realizează în Dicţionarul limbii române (1871-1876), care latinizează până la artificialitate limba română. Romanomania impinge până la idei despre o colonizare aristocratică a Daciei şi o utilizare a unui dialect Italian care este româna. Veleităţi daciste încep să aibă romanticii. Kogălniceanu vorbeşte despre Decebal ca despre cel mai important rege barbar, care este “mai vrednic de a fi pe tronul Romei decât mişeii urmaşi ai lui August”. Şi totuşi, se precizează că am moştenit pământul nu sângele, deci romanii rămân în postura de strămoşi singulari. După 1859 se mai temperează latinsmul cu nobleţea lui, poate pentru că are loc o vindecare de complexe. Îşi face loc şi teza daco-romană.

Click aici pentru a citi continuarea articolului!

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite