„Suntem în criză de când nu mai avem ce munci“

Localnicii din Negreşti simt de aproape 20 de ani că au fost loviţi de recesiunea economică. Pentru săteni a ieşi din criză înseamnă să nu mai fie nevoiţi să scoată apă din fântână şi să aibă medic în comună.

Pentru locuitorii din Negreşti, comuna Cobadin, criza e o stare de fapt continuă în care se află aproape dintotdeauna. Cei 420 de locuitori ai satului îşi duc traiul într-o sărăcie lucie, fără alimentare cu apă, fără locuri de muncă, fără transport, fără medic, cu o şcoală ce funcţionează în sediul fostei Cooperative Agricole de Producţie şi cu bani drămuiţi de la o zi la alta.

Ei supravieţuiesc zi de zi, astfel că „fenomenul criză“ se poate spune că trece pe lângă ei neobservat. Mulţi dintre săteni trăiesc doar cu amintirea vremurilor în care funcţiona CAP-ul din Cobadin.

Ei îşi duc existenţa din pensiile mici şi din banii puţini pe care îi obţin din creşterea animalelor. În încercarea de a supravieţui, oamenii practică o agricultură ca-n Evul Mediu.

 „Criza nu înseamnă nimic“

Vasile Stan (58 de ani) îşi petrece zilele în curtea casei sale, de lângă şoseaua principală. Lucrează la bucata de pământ pe care o are. De când s-a închis CAP-ul, nu şi-a mai găsit de lucru. Trăieşte împreună cu soţia dintr-o pensie de 340 de lei. Are un fiu care lucrează în Constanţa, în construcţii. Seară de seară urmăreşte la televizor ştiri despre criză.

„Pentru mine criza nu reprezintă nimic, suntem în criză şi în sărăcie de când eu nu mai am ce munci. Ne ducem traiul de pe o zi pe alta cu banii din creşterea animalelor. Luăm câte cinci sau opt bani pe litru de lapte de la vaci“, spune bărbatul.

Greutăţile, necazurile, sărăcia îşi fac simţite prezenţa pe faţa bătrânei Maria Zaharia. La 73 de ani, femeia pare cu 10 ani mai în vârstă. Lucrează singură pământul din curte, pune arpagicul. E adusă de spate şi aude cu greutate.

Nu ştie nimic despre criză, nici măcar televizor nu are. E văduvă de zece ani şi trăieşte dintr-o pensie de 350 de lei. „Am lucrat până la 70 de ani, acum nu mai pot. E foarte greu. De abia reuşim să ne cumpărăm pâine din pensie. Trebuie să-mi îngrijesc fiul, s-a îmbolnăvit din cauza hoţilor.

Aveam bani puşi deoparte, o duceam binişor până când hoţii ne-au spart casa. Ne-au furat de 4-5 ori. Acum nu mai am nimic“, afirmă cu amărăciune bătrâna.

Tinerii vor să fugă la oraş

Vasile Stan trăieşte dintr-o pensie de 340 de lei

Luminţa Roman are 33 de ani şi este mamă a doi copii, de şase şi şapte ani. Spune că simte din plin criza, că toate sunt scumpe şi că abia reuşeşte să pună ceva pe masă copiilor. „Sunt casnică, soţul lucrează în construcţii, în Constanţa. Aici nu are ce face, e sărăcie peste tot.

Nici măcar apă nu avem, luăm de la fântână. Medic nu avem, şcoala e în paragină, în sediul fostului CAP. Sunt nevoită să-mi duc copilul la şcoală în Cobadin“, mai spune tânăra mamă.

Criză de 20 de ani

De sărăcie lucie se plânge şi Mariana Vasile, de 52 de ani. Pe femeie am găsit-o la fântână, venise după apă. „De 30 de ani ne spun cei de la primărie că vom avea apă şi doar promisiunile rămân. Dintr-o sută de lei pe care îi am ca pensie de-abia îmi plătesc telefonul. E foarte greu, la noi criza a venit în urmă cu 20 de ani şi nu a mai plecat”, spune femeia.